Atunci când vine vorba despre Muntele Sfânt, termenul cel mai potrivit nu este, cu siguranţă, acela de "turism" (fie el monahal, ecumenic, religios sau cum am mai vrea să-i spunem). Cu siguranţă, cuvântul "pelerinaj" s-ar potrivi mai bine. Şi iarăşi, spun, cel care se hotărăşte să întreprindă un atare pelerinaj nu pentru bucatele călugăreşti o va face, nici pentru vinul mănăstiresc. Cu toate acestea, nu trebuie să trecem cu vederea rolul pe care îl are hrana, câtă vreme nu-i mănăstire care să nu dea importanţă felului în care îi ospătează pe oaspeţii vremelnici. Philoxenia – dragostea cu care îl primeşti pe străinul călător – este una dintre importantele învăţături ale ortodoxiei din toate timpurile. Iar arhondaricele în care erau găzduiţi pelerinii, trapezele unde li se aşezau dinainte bucatele – acestea sunt, dacă acceptaţi asta şi păstrând proporţiile – "strămoaşele" hotelurilor şi restaurantelor de astăzi, industria ospitalităţii aflându-şi începuturile în mănăstiri. Despre astfel de subiecte s-a scris mult, ca şi despre faptul că nimic nu întrece în savoare bucatele călugăreşti care, se ştie, sunt pregătite nu doar din ingrediente sănătoase, nu doar cu multă dragoste, ci şi cu infinită credinţă în Dumnezeu.
"Bucătăria Muntelui Sfânt"
La Muntele Athos, la chilia de la Mylopotamos, unde călugărul Epifanios face vinul cel bun mănăstiresc, în buna tradiţie athonită, am vorbit toamna trecută şi noi despre astfel de lucruri, ca şi despre faptul că dieta monahală aghiorită este considerată a fi una dintre cele mai sănătoase din lume. "Toate au legătură cu modul de hrană. Monahii mănâncă multe salate, legume şi, chiar dacă fac zece ore de slujbe, nu obosesc. Contează mult să mănânci devreme. Aceasta este reţeta ideală de sănătate a călugărilor de la Muntele Athos", mi-a spus atunci părintele Epifanios, cel pe care o lume întreagă îl consideră "bucătaru
