Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancarii şi băcăuanii se zbat în anonimat

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 12 noiembrie 2007 ·

Două dintre echipele de tradiţie ale fotbalului românesc nu-şi găsesc cadenţa nici în eşalonul secund. Bancarii care au revenit la denumirea de altă dată, Progresul, au retrogradat în această primăvară în Liga a II- a şi sperau într-o revenire cât mai rapidă în elită. Şi-au schimbat şi antrenorul (a fost instalat Basarab Panduru), iar acesta a promis că va învinge tot până la final. Nu s-au confirmat spusele acestuia şi sâmbătă au cedat în faţa unei echipe nou promovate, Concordia Chiajna. Bucureştenii au ajuns după 14 etape la 14 puncte de locul secund pentru că primul loc este mult prea departe. Bacăul se află în al doilea an de ligă secundă. Învinsă pentru a cincea oară la Otopeni, formaţia moldavă a ajuns la un singur punct de zona ce delimitează retrogradarea. Studenţii din Regie au învins greu FCM Câmpina, formaţie pe care fostul stegar Imilian Şerbănică caută să aducă pe linia de plutire.

Rezultate:

Dinamo II – Prefab. Modelu Calăraşi 3-2 (1-2) . Au înscris: Chiacu (3), Bucşa (52), Marcu( 85) – Ghidarcea, (7) Ivaşcă (24)

C.S. Otopeni – FCM Bacău 2-0 (0-0). Au înscris: Corcoveanu (54), Rusescu (90)

Concordia Chiajna – Progresul 1-0 (1-0). A înscris: Pena (27-pen.)

CSM Focşani – Intergaz Bucureşti 3-1 (0-0). Au înscris: Bucătaru (47-pen.), Betiche (49 şi 65) - Verdeş (64)

Delta Tulcea – Dunărea Giurgiu 2-0 (1-0) . Au înscris: Horovei (6), Stere (75)

Sportul Studenţesc- FCM Câmpina 2-0 (0-0). Au înscris: Curelea (55), Ferfelea (82)

Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 1-1 (0-0). Au înscris: Muţiu (69) – Ungu-reanu (74)

SERIA A II-A

Vâlcenii au trecut pe locul doi

Principalul meci al etapei în seria ardelenească a avut loc Deva unde surpriza actualului campionat, Mureşul, şi-a pus în joc locul secund în compania vâlcenilor, o echipă motivată şi cu un lot mai valoros, care a câştigat făr

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 35 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 31 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 2 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 46 minute
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°