Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Englezii şi americanii intervin în măcelul din India| VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 27 noiembrie 2008 ·

Mumbai, unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii şi capitala economică a Indiei, se află, de aseară, în stare de asediu. Un grup de mujahedini a luat cu asalt două dintre cele mai mari hoteluri din ţară, Taj Palace şi Obreroi, de unde au luat mai mulţi ostateci, printre care şi un rabin. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

Potrivit informaţiilor de ultimă oră, hotelul Taj Palace a fost eliberat de sub asediul atacatorilor, iar 10 ostateci au fost eliberaţi. În hotelul Oberoi, unde a izbucnit un incendiu de proporţii, sunt captive aproximativ 200 de persoane. Unul dintre atacatori cere demararea procedurilor de negociere a ostatecilor.

Londra a anunţat că trimite la Mumbai o echipă SAS, considerată elita trupelor anti-tero britanice.

Şi preşedintele Statelor Unite, George W. Bush, a asigurat guvernul indian de tot sprijinul din partea ţării sale şi a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.

Atacurile sunt încă în plină desfăşurare, însă autorităţile indiene au început să identifice victimele. Printre morţi se numără şi doi străini, un japonez şi un australian.

Forţele antitero au luat cu asalt hotelul Taj Mahal de unde au scos zeci de ostatici, majoritatea occidentali. Clădirea a luat foc şi arde şi acum.

Trupele de commando au pornit atacul şi asupra hotelului Trident, ca să-i elibereze pe ostatici. Printre victime se află şi un maghiar, a anunţat Ministerul de Externe de la Budapesta.

Ministerul israelian de Externe înceracă să găsească 20 de evrei, care au dispărut la Mumbai. 4 terorişti au ocupat mai devreme un bloc locuit de israelieni şi au ucis cel puţin doi evrei. Teroriştii au comis cel puţin 10 atacuri simultane cu arme de foc şi grenade, în locuri unde se află de obicei mulţi turişti şi oameni de afaceri occidentali.

Atacurile au avu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 30 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Handbal (m): Adversara lui Dinamo din Final Four-ul EHF European League

HotNews acum 24 minute
Dinamo București s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin, iar formația antrenată de Xavier Pascual a aflat cu cine se va duela în jocul următor. Echipa de handbal masculin Dinamo BucurestiFoto: Inquam Photos / Vali Mar

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°