La sfârŞitul anilor 50, sub privirile îngrijorate ale unui zeu, s-au născut o sumă de băieţi care semănau cu mamele lor: revoltaţi, dar dispuşi să sufere în tăcere. Unii dintre ei au răbufnit la un moment dat, drogându-se, înjurând autorităţile sau părăsindu-şi familiile. Băieţii lor au semănat cu amândoi părinţii deopotrivă. Adică revoltaţi, dar şi trişti, ca nişte copii abandonaţi ce erau, şi mai presus de toate, de un egoism crunt. Pe la ieşirea din anii 80, şi poate chiar mai-nainte, au lăsat şi ei în urmă copii, mai degrabă împinşi de ambiţia multiplicării decât de-o datorie faţă de specie, ţară şi familie. Iar băieţii optzeciştilor au semănat integral cu mamele - foarte emancipaţi şi cu un dispreţ definitiv faţă de sexul lor.
Unul dintre aceşti băieţi are chiar în clipa asta examen la istorie. Subiectul e amplu: Emanciparea femeilor în secolul 19. El scrie de zor, revoltat de toate umilinţele pe care le-au îndurat femeile cu o sută şi ceva de ani în urmă şi, pe măsură ce pixul îşi lasă măduva pe foaia albă, în ceafa lui dospeşte lent un dezgust monoton faţă de ostaşii aliniaţi în şiruri interminabile. Nu-i respinge ca luptători. Ci ca sistem. Mai întâi este indignat de ipocrizia unui preot. Pe urmă se atacă analizând discursul unui politician de cauciuc. Rând pe rând, scoate din pânzele cenuşii ale istoriei bărbaţii care păzesc cu sabia în mână privilegiile bărbaţilor. Şi cu fiecare faţă bărboasă apărută din neant se simte mai aproape de femeia ghemuită pe podele. Ştii, o femeie al cărei păr iese în benzi elastice pe sub boneta, pe sub voalul, pe sub băsmăluţa ori eşarfa, nu se poate hotărî pe sub ce, viclean, rugător, ca un şarpe cu zece capete unduitoare şi caline, care îl aşteaptă pe Sf. Gheorghe să le reteze dintr-o singură lovitură de sabie. O femeie care tocmai s-a întors de la biserică şi s-a şi apucat de treabă, îngenunchind pe podelele t