Franţa a uitat de accidentul cu Belarus şi a readus lucrurile la normal. Revenirea lui Benzema a înclinat decisiv balanţa la Sarajevo, unde Bosnia n-a rezistat în tranşee
Franţa şi-a reamintit că este favorita grupei şi a învins aseară fără dubii (2-0) Bosnia, fostul lider. "Cocoşii" s-au scuturat de coşmarul startului cu Belarus şi au pornit hotărîţi să recupereze terenul pierdut la Paris. Blanc a propus trei noi titulari, mizînd pe Valbuena, Alou Diarra şi Benzema, iar efectul s-a simţit. "Cocoşii" au condus de la început jocul, nu s-au lăsat deloc dominaţi de bosniaci, cum le întinsese selecţionerul capcana. Mijlocul a înclinat balanţa şi ocaziile n-au întîrziat să apară la poarta lui Hasagici. Majoritatea, cu Benzema în prim-plan.
În interval de doar şase minute, atacantul lui Real Madrid a creat de trei pericol. A ţintit bara în exterior, a scăpat singur, dar s-a împierdicat şi a fost blocat la marginea careului, iar apoi a executat puţin peste transversală o lovitură liberă. Diaby s-a simţit mult mai bine ca vineri şi a fost cureaua de transmisie a tuturor baloanelor. Francezii au presat constant, dar golul dorit n-a venit pînă la pauză, pentru că Benzema a continuat să-l remarce pe Hasagici.
Bosniacii au ieşit destul de rar din tranşeele de la Sarajevo. Au ameninţat mai ales la fazele fixe, dar puţine baloane au ajuns la Dzeko. Iar cînd a ajuns unul, la o lovitură liberă făcută cadou de Diarra, Rami, care începe să sudeze cuplul cu Mexes, a anulat pericolul.
Benzema a dat declicul
După pauză, trupa lui Susici şi-a amintit că este totuşi gazdă, începînd să echilibreze jocul. Pasele francezilor şi-au pierdut din precizie, oferind mai multe baloane adversarilor. Nu însă şi şanse de gol. Sensul jocului s-a păstrat, bosniacii fiind mulţumiţi cu egalul. Diaby a apărut şi la fazele fixe, reluînd cu capul pe