● Iolanda Malamen & Şerban Foarţă, Cozerii în lila, Editura EIS ART, Iaşi, 2008.

Îmi amintesc adesea convorbirile cu scriitori ale Iolandei Malamen din Ziua literară. Abrupte sau învăluitoare, "în trepte" sau directe, întrebările poetei ţinteau întotdeauna lucruri esenţiale, de obicei greu de spus în simple interviuri, iar provocarea aducea mereu un răspuns pe măsură. Interogaţiile Iolandei Malamen erau (şi sînt) o garanţie a autenticităţii, iar atunci cînd "răspunzătorul" e un poet al formelor şi artificiilor superioare - cum e Şerban Foarţă - rezultatul nu poate fi decît extrem de palpitant. Cozerii în lila este, astfel, o convorbire borgesiană despre scris (în primul rînd), dar nu mai puţin despre biografia celui care scrie, despre istorie (mică şi mare), despre pasiuni şi idiosincrazii, despre oraşe şi coclauri, despre iubiri şi obiecte... luminoase, despre curtoazie şi onirocritică, despre limbaj şi bunătate. O lungă causerie livrescă ce preferă adesea - în răspunsuri - poezia şi o anumită cromatică bacovian-dimoviană, dar nu evită, cînd vine vorba, nici "stilistica iubirii", "erosul papirologic" sau umorul şi (auto)ironia ca eschivă. Începută - cum altfel? - cu "meseria de cititor" şi cu partea (borgesiană) a umbrei, "cozeria" cu Iolanda Malamen reconstituie un Şerban Foarţă par lui-même ce se încheie - neaşteptat pentru cei ce nu cunosc transpunerea foarţiană în versuri a Psalmilor - cu un comentariu al Psalmului 101 şi cu o diatribă (estetică) adresată ateismului ca prost-gust. La întrebările - dinăuntru şi "pe dedesubt" - ale Iolandei Malamen, Şerban Foarţă răspunde aşa-zicînd "total", cu el însuşi din prezentul convorbirii, dar şi cu un soi-même din poeme sau texte mai vechi. Rememorarea cosmopolitului - cîndva - Turnu-Severin şi a străzii natale Decebal este prilejul unei "proze călinesciene" (cum o numeşte interlocutoarea sa) melancolic-e