Înainte de concertul aniversar, trei „zobi” au acceptat să acorde un interviu Jurnalului Naţional.
• Jurnalul Naţional: Cum a fost cu Rock didactic, prima voastră trupă?
Forrest: Eu eram în clasa a XII-a şi începusem să fac meditaţii la matematică pentru admitere şi acolo l-am întâlnit pe Lonţi. Era toamna lui ’88 (...), dar aveam deja o apariţie la festivalul rock de la Costineşti cu trupa Jad, după o lună de repetiţii. Aşa că am cam ridicat din sprâncene când Lonţi şi Moşu, după o singură repetiţie, mi-au propus să cântăm la serbarea liceului...
Moşu: Greu de zis, cred că era ceva interesant, având în vedere că eram doi chitarişti şi un toboşar... am avut o basistă invitată, când ne-a trimis directorul la Cântarea României (de buni ce eram sau pentru că eram singura trupă din liceu?)
• Jad era o trupă care promitea, dar muzica nu era tocmai punk
Vlase: Nu ştiu ce promitea, dar cu siguranţă nu avea consistenţa necesară pentru a rezista. Nu îmi amintesc motivele, probabil nu ne potriveam ca instrumentişti cu acel stil de rock progresiv sau ce o fi fost el.
Forrest: Jad era o trupă heavy metal, cam ca toate trupele din România din perioada respectivă şi începuse să cânte cu destul de multă vreme înainte de ’90. Eu m-am nimerit acolo prin vara lui ’88 şi ştiu că, până atunci, câştigase mai multe premii pe la tot felul de festivaluri.
Moşu: e moartă şi îngropată povestea aia... de fapt nu e poveste, ci mai degrabă o scurtă istorioară, de care nu-şi mai aminteşte nimeni... nici măcar noi...
• Cum a fost show-ul „Fuck the World „ de la Creangă?
Vlase: 20 de minute de glorie şi haos! Atât a durat acel concert în care chiar am avut impresia că vom deveni un nume răsunător în muzica mondială! După care statul român a avut bunăvoinţa să mă închidă un an, având convingerea