Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revolte în întreprinderi, ascunse de autorităţi

Publicat in Jurnalul, miercuri 24 iunie 2009 ·

Inginerul Emil Uncheşel, fost director general al Centralei de Utilaj Me­talurgic şi Prese, spune că, în cazul arestărilor efectuate la admi­nistraţia Combinatului de Utilaj Greu Iaşi pentru raportări fictive, şi despre care am relatat într-un episod anterior, s-a ştiut, dar s-a făcut tot posibilul ca informaţiile să nu parvină şi altcuiva din afara sistemului.

Arestarea celor care lucrau la întreprindere, chiar dacă putea fi considerată un exemplu de pedepsire a celor care nu-şi făceau datoria, nu a fost adusă la cunoştinţă pu­blicului. "Nu a apărut nicăieri în presa vremii. De vorbit, se vorbea, dar stare de efervescenţă n-aş zice că era", povesteşte inginerul Uncheşel, care îşi aduce aminte şi de alte episoade petrecute şi în alte întreprinderi.

"Am avut şi alte cazuri pe care nu pot să le detaliez: de exemplu, când eram director la Tehnoton. Am avut un tânăr care aparţinea unui cult neoprotestant, care avea probabil rude sau relaţii în afara ţării şi cândva s-a manifestat cumva cu opinii împotriva regimului. Se­cretarul cu propaganda, care era, de data asta, un individ inteligent, Alecu Floareş, a venit să vorbească cu el. A discutat şi am fost surprins că Floareş, ca reprezentant al partidului, i-a spus să zică ce are de zis. A rămas cu mine la sfârşit şi mi-a spus: «Domnule, are şi el opinia lui, aşa cum se exprimă el gândesc mai mulţi, dar nu spun.»"

Un alt act de revoltă s-a petrecut la Progresul Bră­i­la, în 1989. "Au scris oamenii cu ceva, cu spray, şi au scris «Jos Ceauşescu». Însă a doua zi di­mi­nea­ţă, nişte ope­ratori de-ai Primăriei au dat cu var, însă, când s-a uscat va­rul, a ieşit din nou la iveală textul. Oa­me­nii au început să vorbească între ei des­pre incident.

Eu m-am dus în vi­zi­tă de lucru acolo şi directorul de atunci mi-a explicat că se ajunsese la li­mi­tă." Cât despre alte manifestă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 21 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 19 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 59 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 47 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 57 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°