Marian Catrin, pentru care instanţa supremă a emis un mandat de arestare preventivă în dosarul judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, a fost găsit de poliţiştii bucureşteni, joi, la domiciliu şi dus în arestul Poliţiei Capitalei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Mandatul de executare a pedepsei a fost pus în executare de poliţiştii Capitalei de la Biroul Urmăriri, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliţia Capitalei.
Judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache de la Tribunalul Bucureşti, acuzate de fapte de corupţie, rămân în arest, după ce instanţa supremă le-a respins, miercuri seară, recursurile la măsura preventivă dată de Curtea de Apel Bucureşti.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut măsura arestării preventive în cazul altor patru inculpaţi din acelaşi dosar, respectiv avocata Ileana Răducan, Marian Vasile, Angela Cîrlan şi Marius Neagu.
De asemenea, instanţa supremă a admis recursul procurorilor în privinţa lui Marian Catrin, hotărând arestarea preventivă a acestuia.
Mandatul de arestare preventivă este valabil în perioada 15 martie - 12 aprilie.
Decizia ICCJ este definitivă.
În 15 martie, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, suspendate de CSM din funcţiile de la Tribunalul Bucureşti după ce au fost acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă pentru soluţii în mai multe dosare, printre care şi cel al lui Dinel Nuţu (fost Staicu).
Alături de acestea au mai fost arestaţi avocata Ileana Răducan, Marian Vasile, Angela Cîrlan şi Marius Neagu. Instanţa a mai dispus cercetarea în libertate a lui Marian Catrin, acesta având interdicţie de a părăsi ţara. Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată atât de cei şase arestaţi, cât şi de procurorii anticorupţie, în cazul