Ca în fiecare an, sute de bucureşteni se vor aglomera la ambasada Franţei ca să sărbătorească ziua de 14 iulie. Sărbatoarea se va ţine mai devreme, vineri, pentru a coincide cu vizita primului-ministru francez Jean-Marc-Ayrault. Căderea Bastiliei şi Revoluţia Franceză nu aparţin numai patrimoniului francez, ci au devenit simboluri pentru popoarele dornice de libertate.
Ministru pentru puţin timp, pe vremea iluziilor perioadei de după Revoluţia din decembrie 1989, Nicolae Drăgulanescu, fost profesor la Institutul Politehnic, evoca cu emoţie primul său 14 iulie liber la Bucureşti, în 1990.
„Era aproape sărbătoarea naţională a României”
„Ce fericire ! Era aproape sărbătoarea naţionala a României. Eram peste o mie şi cântam « La Marseillaise » în cor. Mulţi plângeau. Oamenii au învăţat versurile pe de rost. Era ca şi cum am fi cântat propriul nostru imn” .
Apoi, Nicolae povesteşte cum era în alte 14 iulie pe timpul lui Ceauşescu : „Era o recepţie la ambasada Franţei, dar mergeau numai oficialii… şi Securitatea. Dacă primeam o invitaţie, trebuia să mergem să o depunem la poliţie, unde ne luau la întrebări şi ne intreziceau să participăm. Cred că cel mai trist 14 iulie pe care l-am petrecut a fost în 1989. Toată Europa de Est fremăta, se elibera… Noi eram cufundaţi în noaptea noastră infinită”.
„Dacă se poate la ei, de ce nu şi la noi?”
Totuşi, o rază de fericire a traversat plumbul care acoperea România lui Ceauşescu: Nicolae Drăgulanescu a reuşit să facă rost de o casetă din Franţa, cu festivităţile bicentenarului Revoluţiei din 1789 de la Paris şi cu minunata defilare pe Champs Elysées. Momente rare, pe care le-a împărtăşit vecinilor şi prietenilor. Îşi aduce aminte cum arata publicului său clandestin o altă casetă a umoristului Thierry Le Luron, care caricaturiza fără milă pe preşedintele Mitterrand şi guvernul francez.
