Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spre Ţara Sfîntă » Mihai Răduţ e momit la Hapoel Be'er Sheva cu un salariu uriaş

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 9 septembrie 2013 ·

Neinclus pe lista UEFA de către Steaua, Mihai Răduţ ar putea ajunge la liderul din Israel, Hapoel Be'er Sheva.

După un an excelent la Pandurii, Mihai Răduţ s-a întors la Steaua în această vară, dar nu a reuşit să se impună în primul "11".

Mijlocaşul de 23 de ani a jucat doar 87 de minute în cele 11 meciuri ale steliştilor din acest debut de sezon, iar Laurenţiu Reghecampf a fost nemulţumit de prestaţiile acestuia în cele 3 partide în care l-a folosit.

"E o diferenţă mare între ceea ce ne arată la antrenamente şi ceea ce a jucat în meciurile oficiale. Acum nu se pune problema să fie titular, pentru că mai are nevoie de timp, de forţă mai multă".

Salariu uriaş

Din acest motiv, Răduţ ar dori să părăsească formaţia din Ghencea, iar impresarul său, Anamaria Prodan, l-a propus în Israel, la Hapoel Be'er Sheva. Antrenorul Elisha Levy a confirmat discuţiile: "Mai avem nevoie de un mijlocaş de valoare şi de un atacant. Am pe listă un român, dar şi un jucător spaniol. În acest moment sîntem în discuţii cu mai mulţi agenţi şi sînt sigur că totul se va rezolva în cîteva zile".

Dorit şi de Petre Grigoraş la CFR, Mihai ar prefera varianta din Israel pentru că ar avea un salariu superior, de 200.000 de euro pe an. Cel mai probabil, el va fi împrumutat un an la Hapoel, cu posibilitatea de a fi cumpărat definitiv vara viitoare.

11 milioane de euro este bugetul pentru acest sezon al israelienilor de la Hapoel Be'er Sheva

5,50 este media notelor gsp primite de Răduţ în acest sezon. Doar Prepeliţă stă mai prost la acest capitol dintre toţi jucătorii stelişti (5,40)

Emoţii cu Georgievski

Fundaşul dreapta al Stelei, Daniel Georgievski, a ieşit accidentat din meciul pe care l-a jucat ca titular pentru echipa naţională a Macedoniei cu Ţara Galilor.

Acesta a fost schimbat cu un sfert de oră înaintea finalului şi mai mult ca sigur

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 58 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 40 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum 51 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°