Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proprietar de “Prima casă” sau chiriaş?

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 iulie 2009 ·

Programul “Prima casă” ar trebui să ofere tinerilor care nu îşi permit să contracteze un credit ipotecar şansa de a se muta la “casa lor”.

Instituţiile de credit s-au arătat interesate să participle la acest program şi au fost deja semnate primele contracte de credit. În acelaşi timp, preţul chiriilor a scăzut semnificativ de la începutul anului. Unul dintre avantajele programului este că ratele pe care ar trebui să le plătească beneficiarii programului vor fi mai mici sau cel mult egale cu nivelul chiriilor.

Potrivit calculelor ministrului de finanţe, Gheorghe Pogea, în cazul unui apartament de 50.000 de euro, rata lunară va fi de 270 de euro la un credit pe 25 de ani.

Bineînţeles, cu cât creşte preţul apartamentului, cu atât creşte şi valoarea ratei lunare. De exemplu, pentru un credit în valoare de 57.000 euro pe o perioadă de 30 de ani, rata pe care trebuie să o achite lunar un client BRD este de 336 de euro, urmând ca valoarea ei să se reducă treptat până 263 de euro, după 30 de ani.

Clientul BCR va achita o rată lunară de 309 euro, iar cei care contractează creditul de la Alpha Bank vor plăti aproximativ 310 euro pe lună.

Iniţial, 20 de bănci s-au înscris în program: BCR , BRD, Volksbank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac Bank, Bancpost, Alpha Bank, CEC Bank, Banca Românească, Piraeus Bank, OTP Bank, ING Bank, Millennium Bank, Credit Europe Bank, Emporiki Bank, ATEbank, Bank Leumi, GarantiBank şi Intesa Sanpaolo. Între timp, oficialii ING Bank au anunţat că banca se retrage din program şi că va derula unul similar, pe cont propriu.

Preţurile la locuinţe s-au redus cu circa 40% în 2009, pe fondul îngheţării creditării, după cum a explicat pentru evz.ro analistul imobiliar Radu Zilişteanu. În acest context, proprietarii care au dorit să vândă imobile nu au putut obţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 47 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 31 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum 25 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 45 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°