În vreme ce Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia încearcă să pună pe picioare un guvern funcţional pentru o ţară proaspăt eliberată, începe să iasă la iveală adevărul despre regimul ­colonelului Muammar ­el-Gaddafi. Din vilele luxoase, părăsite în mare grabă de proprietarii lor, au apărut tot felul de bogăţii, iar acum au început şi dezvăluirile referitoare la ce s-a întâmplat cu cei ucişi, torturaţi sau dispăruţi.

La iveală ies însă şi cele mai murdare secrete diplomatice ale lui Gaddafi. Pe 2 septembrie, ziarul canadian The Globe and Mail relata despre recentele negocieri dintre regimul asediat al lui ­Gaddafi şi companii chineze de armament cu legături directe spre guvernul de la Beijing, care aveau ca obiect contracte de 200 milioane de dolari.

Asemenea contracte încălcau flagrant embargoul asupra livrărilor de armament, instituit de Rezoluţia 1970 a Consiliului de Securitate al ONU, o rezoluţie votată şi de China. Guvernanţii chinezi au negat validitatea contractelor şi au insistat că guvernul nu le-a autorizat. Dar un raport de călătorie arată explicit că oficiali din aparatul de securitate al lui Gaddafi s-au întâlnit cu reprezentanţii a trei producători de armament: China North Industries Corp. (Norinco), China National Precision Machinery Import & Export Corp. (CPMIC) şi China XinXing Import & Export Corp. În discuţie s-au aflat nu doar stocurile existente de armament ale acestor firme - s-a vorbit inclusiv de promisiunea companiilor chineze de a furniza armament suplimentar, dacă va fi nevoie.

Faptul că Gaddafi s-a adresat Chinei în acest moment al dis­perării e oarecum surprinzător. În definitiv, reacţia sa la implicarea tot mai intensă a Chinei în Africa - despre care oficialii săi spuneau că ar fi o „reminiscenţă a imperialismului" - a fost să-l primească în vizită oficială în 2006 pe preşedintele de atunci al Taiwanului, Chen Sh