Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sint profesorii care pot primi sporul de zona

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 16 septembrie 2000 ·

Acesta se acorda doar cadrelor didactice calificate, care au domiciliul stabil in mediul rural sau care au viza de flotant. Desi conditiile sint prevazute in Legea 128 cu privire la statutul personalului didactic, unor profesori le-au fost acordate sporuri pe care nu le meritau Acordarea sporurilor de zona pentru cadrele didactice care predau la scolile din mediul rural a stirnit diverse probleme, deoarece contabilii de la unele scoli au interpretat prevederile legii dupa bunul plac. In urma controalelor CFI efectuate in unitatile scolare, s-a constatat ca in foarte multe cazuri unii profesori au primit sporuri pe care nu le meritau. "Au voie sa primeasca spor de zona numai cadrele didactice calificate, care au domiciliul stabil in mediul rural sau care au viza de flotant, asa cum prevede Legea 128 cu privire la statutul personalului didactic", ne-a declarat referentul din cadrul Serviciului de salarizare ISJ, Ion Niculita. Acesta a mai adaugat ca in cazul cadrelor didactice care locuisc intr-un sat si predau la o scoala din alt sat, vor primi sporul de zona stabilit pentru localitatea unde muncesc, nu pentru cea in care isi au domiciliul. "Am avut in anul scolar trecut cadre didactice care au primit bani mai multi decit li se cuveneau. Desi lucrau la o scoala unde sporul de zona era mai mic, ei au fost remunerati cu sporul de zona stabilit pentru localitatea unde isi aveau domiciliul. Aceste probleme au aparut datorita faptului ca textul legii lasa loc de niste interpretari, totusi este logic ca sporul de zona se acorda nu pentru ca locuiesti intr-o anumita comuna, ci pentru ca muncesti acolo", a mai spus Ion Neculita. Navetistii nu au dreptul la sporul de zona Acesta a mai adaugat ca mai sint si cazuri de cadre didactice care, desi obtin viza de flotant in satele unde predau, de fapt nu locuiesc acolo, ci prefera sa faca naveta. In mod normal, acestia nu ar fi treb

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Medic pediatru: Pentru fiecare caz de rujeolă care apare într-o comunitate de copii cu puţină vaccinare, vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri. Ăsta e viitorul către care ne îndreptăm

HotNews acum 50 minute
Medicul pediatru Mihai Craiu afirmă că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare împotriva rujeolei sau a tusei convulsive sunt foarte scăzute, rata de multiplicare a bolii este foarte mare. Un copil diagnosticat cu rujeolă poate îmbolnăvi

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 22 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°