Romanii erau cu siguranţă diferiţi de omul modern sub multe aspecte. Nu şi în privinţa creşterii copiilor.

În anul 94 după Hristos, tânărul Quintus Sulpicius Maximus a murit. Băieţelul roman a trăit doar 11 ani, 5 luni şi 12 zile.

Cu puţin timp înainte să moară, copilul a participat la un concurs de poezie pentru adulţi, un fel „Roma are talent". El a compus şi a recitat un poem lung în limba greacă. Deşi nu a câştigat, toată lumea a fost de acord că s-a descurcat foarte bine pentru vârsta lui. La doar câteva luni după, a murit.

Ştim asta pentru că mormântul lui încă există. Pe piatra funerară, în jurul statuii ce-l întruchipează pe micul Sulpicius îmbrăcat în togă, părinţii îndureraţi au scris versurile poeziei sale, ca oamenii să ştie cât de deştept le-a fost copilul.

Dar cum a murit? Părinţii spun că micuţul s-a prăbuşit din cauza muncii grele. Să fi fost micul Sulpicius un geniu pe care moartea l-a răpit posterităţii?

Sau poate a fost victima unor părinţi autoritari - ca toţi acei copii moderni pe care părinţii îi împing să facă performanţă ca să apară în ziare la 6 ani!

Cine ar putea să ştie! Ar putea foarte bine să fie vorba despre "sindromul părinţilor autoritari". De fapt, această familie de romani ne aduce aminte de o lecţi universală în puericultură: şi anume că e o idee bună să-i dai copilului câte o pauză din când în când.

Însă poate n-ar trebui să fim prea duri cu părinţii lui Sulpicius. Chiar mai mult decât se întâmplă azi, romanii obişnuiţi investeau în copiii lor.

Părinţii lui Sulpicius fuseseră sclavi. Eliberaţi de stăpân, erau nevoiţi să se apere singuri. Naşterea unui poet cu şanse de a deveni celebru ar fi ajutat mult bugetul familiei.

Şi-apoi, într-o lume fără pensii, fără niciun fel de securitate socială, oamenii aveau nevoie de copii care să aibă grijă de ei la bătrâneţe. To