Într-o vreme cînd înşiruirea premiilor primite de un autor pe coperta a IV-a a unui volum a devenit un obicei iritant, de care se pare că editurile abuzează în încercarea de a-şi vinde marfa, prima pornire e să ignori textele de prezentare, de multe ori simple enunţuri publicitare, lipsite de substanţă. Dar cînd un autor a primit şi premiul Pulitzer, şi prestigiosul PEN/Faulkner Award, e clar că n-ar trebui trecut cu vederea. Riscul acestor aglomerări de citate excesiv laudative, de premii pompoase, pe care ne-am obişnuit să le citim pe orice carte de literatură, e că un autor cu adevărat important pe plan internaţional poate trece neobservat, cu atît mai mult cu cît el nu a mai fost tradus în limba română, deci este practic necunoscut în România; pe de altă parte, şi în mod paradoxal, lipsa unei promovări agresive îl aruncă pe autor în umbră. Richard Ford e un astfel de autor extrem de important în afară, şi foarte puţin comentat în România, poate şi din pricina dimensiunilor considerabile ale romanelor sale. Dar marele atu al romanelor (Cronicarul sportiv şi Ziua Independenţei au fost traduse la Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei“, în 2008 şi 2009) este firescul incredibil al scriiturii, trăite şi de o sinceritate dezarmantă, lipsa oricărei artificialităţi sau preţiozităţi inutile – literatura lui Ford are darul de a-l confisca pe cititor, care devine oricum, numai indiferent nu, de-a lungul lecturii: aventurile personajului, dar şi îndelungile sale monologuri interioare stîrnesc simpatia necondiţionată. Frank Bascombe – un antierou depresiv şi misogin Fost cronicar sportiv şi scriitor ratat, Frank Bascombe e tipul de personaj care determină o dublă reacţie a cititorului: una de identificare spontană şi alta de simpatie instantanee, în ciuda laşităţii, remarcilor misogine, cinismului şi uneori chiar a cruzimii lui. Pentru cititorii care n