În anii anteriori, difuzarea sistematică a sondajelor, dar mai ales confirmarea de către scrutin au micşorat drastic suspiciunea de fraudare a alegerilor.
S-a încheiat campania electorală pentru scrutinul de la 1 iunie 2008. Substituirea analiştilor cu chibiţii electorali şi respingerea specialiştilor explică absenţa din comentariile dedicate campaniei pentru localele din 2008 a unui element mai mult decît necesar: absenţa oricărei referiri la cele patru campanii electorale de după 1989: 1992, 1996, 2000, 2004. Cercetătorul care s-ar fi încumetat la o astfel de raportare s-ar fi confruntat cu o realitate mai mult decît evidentă: faţă de campaniile din 1996, 2000 şi 2004, în campania din 2008 au lipsit sondajele de opinie.
Şi cînd spunem aceasta, nu ne referim la sondajele comandate de partide pentru uz propriu, din care au fost lăsate să scurgă în presă doar date parţiale sau chiar falsificate. Astfel de sondaje s-au făcut. S-au făcut şi vreo cîteva, sporadice, difuzate aiurea şi pe loc violent contestate. În 1996, în 2000, în 2004, două institute de sondare, IMAS şi CURS, au realizat şi difuzat sistematic la intervale de timp precise, rezultate ale investigaţiei nu numai la nivel de Bucureşti, dar şi la nivel de ţară. Altfel spus, în timp ce la Bucureşti au fost vizate votul pentru primărie şi votul politic pentru Consiliu, la nivel de ţară, sondajele au ţintit votul la nivel de partide. Urmare a acestei realităţi, comentatorii, dar şi opinia publică au beneficiat de fascinanta dinamică a stării de spirit a populaţiei. Cu un asemenea avantaj, ei s-au putut referi cu ascuţime la strategia fiecărui partid, la eficienţa mijloacelor electorale, la influenţa unor evenimente politice interne şi externe asupra capitalului de simpatie a fiecărui candidat important la Bucureşti şi a fiecărui partid mai acătării la nivel de ţară.
