Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii „încurcă trafic“ de la RATB

Publicat in Adevarul, marți 2 noiembrie 2010 ·

Bucureşteni se plâng că autobuzele şi troleibuzele, deşi au alveole speciale în staţii, tot în mijlocul străzii opresc pentru a-i lua pe călători. Conducătorii auto de la RATB susţin că atunci când intră în alveole cu greu mai sunt lăsaţi să iasă, iar ceilalţi spun că blochează circulaţia.

Problemele din traficul bucureştean par să se ivească din orice. Ba nu sunt locuri de parcare, ba nu merg semafoarele, ba gropile din asfalt distrug maşinile şoferilor. La toate acestea se adaugă şi nerespectarea regulilor de circulaţie.

Pe lângă toate aceste nereguli, conducătorii auto bucureşteni se plâng că nici măcar şoferii de pe mijloacele de transport în comun nu respectă aceste reguli. Spre exemplu, chiar dacă în anumite staţii RATB sunt amenajate alveole în care aceştia ar trebui să oprească pentru a urca pietonii, şoferii autobuzelor şi troleibuzelor tot pe banda de circulaţie opresc. Astfel de situaţii se întâlnesc în aproape toate zonele şi staţiile în care sunt amenajate astfel de spaţii, precum Şoseaua Colentina, Nicolae Grigorescu, pe Calea Moşilor sau pe Mihai Bravu.

Fotografii: Lucian Muntean

„Stăm şi după RATB“

Şoferii care circulă zilnic prin Capitală cu propriul autoturism sunt cei mai revoltaţi pe situaţie, chiar dacă dreptatea, susţin cei de pe RATB nu este chiar întotdeauna de partea lor. „După ce că se circulă greu, stăm şi după autobuz. Au spaţiile alea în care pot opri, dar nu intră acolo. Nu ştiu de ce“, spune Marius, un şofer din Bucureşti, care circulă zilnic pe Şoseaua Colentina.

Şoferii autobuzelor şi troleibuzelor susţin însă că de multe ori alveolele sunt ocupate de maşinile parcate chiar pe acele spaţii. Călătorii însă, nu ar să fie deranjaţi de situaţie. „Important este să circulemai des. Pe mine nu ma interesează unde opresc“, mai spune un bucureştean.

„Şoferii RATB au obligaţia să oprească în alveole.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 27 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°