La sfârşitul săptămânii trecute, Victor Ponta a dovedit încă o dată că este un apărător vigilent al drepturilor cetăţeneşti: liderul PSD ne-a salvat CNP-ul de recenzorul cel viclean, care vroia să-l fure şi să-l ducă pe tavă hoţilor de alegeri de la PDL.
„Ce face concret opoziţia pentru electoratul pe care vrea să-l cucerească, în afară de participarea la talk-show-uri?", l-a întrebat sâmbătă Adrian Ursu pe Victor Ponta într-o emisiune la Antena 3.
„Din opoziţie avem mijloace reduse, dar uneori mai reuşim să facem lucruri bune, cum este, de pildă, faptul că am obţinut de la INS dreptul ca la acest recensământ oamenii să nu mai fie obligaţi să-şi divulge CNP-ul", a răspuns mândru liderul PSD.
Atât declaraţia lui Ponta, dar mai ales întregul demers al Partidului Social Democrat, care s-a panicat că CNP-urile cetăţenilor obţinute la recensământ vor fi folosite pentru fraudarea alegerilor (?) şi a cerut public oamenilor să nu divulge aceste date, sunt cât se poate de ridicole. Înregistrarea CNP-urilor nu este o invenţie a Guvernului Boc, ci o recomandare UE care s-a aplicat deja în celelalte ţări europene în care s-a efectuat recensământul în 2011 (Polonia, Cehia etc.). Chiar şi în condiţiile în care există suspiciuni întemeiate că la alegerile de anul viitor se va folosi votul multipu, actuala putere ar avea la dispoziţie suficiente mijloace pentru a obţine CNP-urile românilor (direcţiile de evidenţă a populaţiei, de pildă), astfel încât nu trebuie să organizeze un recensământ naţional pentru acest lucru.
Victor Ponta trăieşte însă într-o altă dimensiune politică. La fel ca el sunt cei mai mulţi dintre liderii USL, care, preocupaţi doar de ratingul făcut la televizor, au uitat cu totul de treburile serioase pentru care au fost trimişi în Parlament.
„Ce poate face opoziţia?", se întreabă mereu, retoric, reprezentanţii USL, cu trimit