Ziarul afirmă că secretarul I al ambasadei spaniole la Moscova, Borja Cortes-Vreton, şi consilierul politic Ignacio Cartagena au primit săptămâna trecută notificări din partea Ministerului de Externe rus, care le-a solicitat să părăsească teritoriul Rusiei.
La sfârşitul lunii noiembrie, doi secretari ai ambasadei ruse la Madrid au fost expulzaţi din Spania, însă autorităţile spaniole nu au precizat încă motivele acestei măsuri.
Conform unor surse diplomatice citate de El Pais, cei doi cetăţeni ruşi ar fi fost implicaţi în "activităţi incompatibile cu statutul lor profesional", acuzaţie care indică în general activităţi de spionaj.
Incidentul diplomatic a avut loc într-un moment în care cele două ţări intenţionează să organizeze un amplu program cultural, desfăşurat sub titulatura Anul Rusiei în Spania şi Anul Spaniei în Rusia.
În decembrie, Rusia şi Marea Britanie au decis expulzări reciproce de diplomaţi, sub acuzaţia de spionaj. (Mediafax)
Ziarul afirmă că secretarul I al ambasadei spaniole la Moscova, Borja Cortes-Vreton, şi consilierul politic Ignacio Cartagena au primit săptămâna trecută notificări din partea Ministerului de Externe rus, care le-a solicitat să părăsească teritoriul Rusiei.
La sfârşitul lunii noiembrie, doi secretari ai ambasadei ruse la Madrid au fost expulzaţi din Spania, însă autorităţile spaniole nu au precizat încă motivele acestei măsuri.
Conform unor surse diplomatice citate de El Pais, cei doi cetăţeni ruşi ar fi fost implicaţi în "activităţi incompatibile cu statutul lor profesional", acuzaţie care indică în general activităţi de spionaj.
Incidentul diplomatic a avut loc într-un moment în care cele două ţări intenţionează să organizeze un amplu program cultural, desfăşurat sub titulatura Anul Rusiei în Spania şi Anul Spaniei în Rusia.
În decembrie, Rusia şi Marea Britanie au decis expulză