Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţiile de asigurare privind pensia şi şomajul, depuse în acelaşi loc

Publicat in Romania Libera, vineri 17 septembrie 2010 ·

Declaraţiile de asigurare privind pensia şi şomajul în baza OUG 58/2010 aferente lunilor iulie şi august se pot face în acelaşi loc, la sediul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti şi la cel al Agenţiei Municipale de Ocupare a Forţei de Muncă Bucureşti, graţie unui protocol încheiat în această lună între cele două instituţii. Măsura se aplică la nivelul întregii ţări.

Directorul executiv al Casei de Pensii Bucureşti, Cristiana Dumitrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă monitorizată de Agerpres, că asigurările vizează veniturile obţinute de PFA, drepturi de autor şi convenţiile civile, pe perioada în care această ordonanţă era încă în vigoare, respectiv până pe 10 septembrie 2010.

”Din 10 septembrie, OUG 58 a fost abrogată şi a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă 82, care a adus unele schimbări. Adică, din 10 septembrie cei care care obţin venituri din PFA îşi vor achita datoriile către stat conform Legii nr.19, iar cei care au venituri din drepturi de autor şi convenţii civile nu mai trebuie să vină personal să îşi depună asigurările de pensie şi şomaj, acest lucru fiind făcut de către angajator”, a explicat Cristiana Dumitrescu.

Aceasta a arătat că, pe perioada în care OUG 58/2010 este valabilă, cei vizaţi pot să-şi depună declaraţiile de asigurare la casieriile celor două instituţii din Calea Vitan nr.6, sector 3, şi Spătaru Preda nr.12, sector 5, prin poştă, online sau virament bancar, conturile fiind afişate pe site-urile oficiale.

De asemenea, Casa de Pensii şi Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Bucureşti au prelungit, începând cu 25 septembrie, programul de lucru cu publicul pentru depunerea declaraţiilor de asigurare. Astfel, între 20 şi 24 septembrie la cele două sedii se va lucra până la orele 19,00, sâmbătă, 25 septembrie, programul va fi până la ora 13,00, şi pe 27 septembrie până

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Procesul lui Vlad Pascu | Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă în accident: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Libertatea acum o ora
Părinții victimelor tragediei din 2 Mai și tinerii care au supraviețuit accidentului provocat de Vlad Pascu au depus mărturie, joi, 9 mai, la judecătoria Mangalia, despre accidentul din 19 august 2023.

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce este interzis să faci în ziua de sărbătoare cu cruce roșie

Cancan acum 30 minute
Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare importantă pentru credincioșii ortodocși, fiind celebrată în vinerea din Săptămâna Luminată. Este o zi religioasă care nu are dată fixă, fiind sărbătorită cu cruce roșie în calendarul ortodox. După cele trei zile

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum 31 minute
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°