Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privire peste generaţii

Publicat in Viata Medicala, joi 27 decembrie 2012 ·

Societatea contemporană ne-a impus un ritm de viaţă adesea greu de susţinut, care ne determină adesea să trecem cu vederea multe din aspectele esenţiale ale vieţii, iar relaţiile interumane sunt cele care au cel mai mult de suferit. Aceleaşi reguli ale societăţii au impus şi o serie de canoane estetice artificiale, care pe mulţi îi fac să întoarcă privirea de la persoanele care nu corespund noilor etaloane ale frumosului. Categoria care are cel mai mult de suferit de pe urma acestor noi maniere sunt vârstnicii, bunici, foşti dascăli sau vecini pe care îi ştim de o viaţă, dar la care nu vrem să ne mai uităm, pe care alegem să îi ignorăm, pentru că a-i privi este un gest care poate să se dovedească dezagreabil, aducător de tristeţe. În aceste condiţii şi în contextul în care anul ce se încheie a fost declarat Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, Asociaţia Tinerilor Medici Geriatri din România – prin conducerea sa: dr. Sorina Maria Aurelian şi dr. Mihai Zamfir – a avut o serie de iniţiative menite să atragă atenţia asupra vârstnicilor şi să trezească interesul societăţii, în special al celor tineri, către cealaltă extremă de vârstă. Proiectul principal a început pe la jumătatea anului, sub forma unei provocări la un concurs de fotografie cu tema: „Portret de vârstnic: oameni de lângă noi“. Competiţia s-a bucurat de sprijinul Clubului de artă fotografică al medicilor – Arfomed, în special prin înlesnirea legăturii cu doi dintre prietenii săi, Eugen Ciocan şi Dragoş Lumpan, amândoi profesionişti în domeniul fotografic, care au jurizat imaginile înscrise în concurs şi, alături de organizatori, au stabilit fotografiile câştigătoare. Decernarea premiilor, pre­cum şi prezentarea tuturor fotografiilor sub forma unei expoziţii au avut loc la sfârşit de noiembrie, la Fotocabinetul lui Eugen Ciocan, din Centrul vechi al Capitale

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum 53 minute
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 19 minute
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 3 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°