Actorul Jean Constantin a fost înmormântat, vineri după-amiază, la Cimitirul Central din municipiul Constanţa, pe aleea principală a cimitirului, alături de alte personalităţi ale vieţii culturale constănţene, la funeralii participând sute de persoane, transmite corespondentul Mediafax.
Actorul a fost înmormântat, în jurul orei 15.00, la Cimitirul Central din municipiul Constanţa, după ce la Catedrala "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, alături de un sobor format din 15 preoţi şi diaconi, la ceremonia religioasă luând parte şi actorii Ion Dichiseanu, Romică Ţociu şi Cornel Palade.
Pe traseul spre cimitir, convoiul funerar a trecut prin faţa Cazinoului din Constanţa, dar şi prin faţa casei unde a locuit Jean Constantin, fiind aplaudat de trecători.
Mormântul actorului se află pe aleea principală a cimitirului, acolo unde şi-au aflat odihna veşnică alte personalităţi ale vieţii culturale constănţene, precum Oleg Danovski, sau chiar partenerul de scenă a lui Jean Constantin, Gelu Manolache.
Slujba de înmormântare a fost oficiată tot de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.
Înainte de a fi coborât în groapă sicriul cu trupul neînsufleţit, sora lui Jean Constantin, profesoară de limba română, aflată la pensie, a recitat o poezie.
Actorul Jean Constantin a decedat, miercuri, la vârsta de 81 de ani, în locuinţa sa de la Constanţa.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Jean Constantin a fost depus, joi după-amiază, în foaierul Teatrului Naţional din Constanţa, unde a fost aşteptat de câteva sute de persoane, care l-au primit cu aplauze. Mii de constănţeni au trecut, joi, pe la sicriul lui Jean Constantin şi i-au aprins lumânări la căpătâi, i-au adus flori şi şi-au luat rămas bun de la îndrăgitul actor. Printre aceştia s-au