Îmi aduc aminte de un meci Steaua-Dinamo din urma cu ceva ani. Avea loc o fază în careul roş-albaştrilor şi în prim plan se vedea cum un "nebun" cu părul bălai a băgat capul, fără nicio ezitare, în gheata lui Giani Kiriţă. Deşi nu îmi mai amintesc exact scorul partidei sau locul de disputare, faza aceasta şi comentariile din jur, "Bă, ăsta e nebun? Cum bagă capul aşa?!?!", nu le-am uitat niciodată.
Da, puştiul nebun care nu a ţinut cont de nimic şi care părea a fi în stare de orice pentru echipa sa era Mihăiţă Neşu. Devotamentul şi dăruirea totală de care dădea dovadă în fiecare meci şi au avut intriga acel moment. Iar de atunci, despre fundaşul blond şi cu talent la pictură din defensiva Stelei am auzit numai de bine.
A driblat cancan-urile şi paparazzi, cluburile şi bombele mai mult sau mai puţin sexy, scandalurile şi patronul. Nu a ieşit în evidenţă cu tatuaje "la modă" şi nu a fost nici vreun prieten al jurnaliştilor. A stat mereu în banca sa, s-a bucurat de fotbal şi de familia frumoasă pe care o are alături de femeia cu care avea o relaţie încă din liceu.
Astăzi, după evenimentele nefericite petrecute în acea blestemată zi de mai, pare acelaşi luptător din meciul cu Dinamo. Accidentarea gravă, scaunul în care, pentru moment, este imobilizat, faptul că privirea îi este cel mai bun prieten şi cel mai mare ajutor, nu l-au învins. DImpotriva. Astăzi, poate mai mult ca oricând, este optimist şi plin de viaţă. Este încrezător şi a învăţat să preţuiască cele mai mici lucruri ale vieţii.
Iar nouă, celor de pe margine, ne dă o adevărată lecţie de viaţă. Ne învaţă ce şi când să preţuim. Ne îndeamnă să nu ne lăsăm niciodată învinşi, şi să credem, aşa cum face şi el.
Îşi iubea meserie, dar a învăţat să-şi iubească viaţa. Iar noi am învăţat să-l iubim pe el: fotbalistul cu părul bălai, pictorul, fundaşul Stelei sau al lui Utrecht, învingă
