Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Spitalului Judeţean din Ploieşti arată eşecul sistemului sanitar. „Sunt atâtea probleme, încât dacă stăm să le discutăm, terminăm poimâine“

Publicat in Ziarul Financiar, joi 5 decembrie 2013 ·

Doar faţada s-a schimbat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unitate cu peste 1.000 de paturi şi cu un buget de 30 mil. euro, acolo unde se perpetuează acelaşi model de organizare şi management de zeci de ani.

Pereţii crăpaţi şi cu mucegai, lifturile ve­chi, aceleaşi tărgi şi scaune rupte pentru pa­cienţi, holuri întunecate şi aglomerate de pa­cienţi şi însoţitori, câinii din curtea spitalului, ves­tiarele murdare şi cu miros neplăcut ara­tă imaginea celui mai mare spital din judeţul Prahova, situat la doar o oră de Capitală.

Spitalul Judeţean din Ploieşti, care a ajuns în centrul atenţiei după semnalul de alarmă tras de Dan Oprea, chirurgul care a denunţat condiţiile improprii în care medicii trebuie să lucreze, arată cel mai bine starea sistemului sanitar, rezistent la orice încercare de reformă.

Situaţia de la Ploieşti denotă lipsa de responsabilitate şi de pârghii în controlul calităţii serviciilor din spitale, unităţi care teoretic răspund în faţa a trei instituţii (Ministerul Sănătăţii, Casa de Sănătate şi Consiliul Judeţean), fără ca vreuna din acestea să aibă dreptul să impună măsuri sau să ia decizii în ceea ce priveşte spitalul.

În cazul acestui spital s-a dovedit că managerul nu a putut să fie schimbat din funcţie deoarece nimeni nu are acest drept (în contractul de management încheiat cu preşedintele consiliului judeţean nu se prevede nicio clauză de suspendare). Managerul spitalului a avut în octom­brie un venit net de 7.000 de lei (1.500 de euro) şi a fost numit de preşedintele consi­liu­lui judeţean, dar nu este clar cine îl demite.

Timpul a stat în loc la spitalul de la Ploieşti

Încă de la intrare se vede lipsa de organizare şi faptul că investiţiile lipsesc practic din acest spital din care anual se externează peste 42.000 de pacienţi şi în care lucrează peste 2.000 de angajaţi.

Primii paşi pe hol

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 50 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°