Suntem codaşi în Europa la productivitate, dar, dacă ne uităm mai atent, vechile companii de stat preluate de marii investitori au reuşit să mărească acest indicator chiar şi de cinci ori. Şi atunci cine ne trage în jos la acest capitol?

În urmă cu o săptămână, revista Capital a analizat „Cum am ajuns cei mai leneşi europeni“, în situaţia în care unii prezentatori de ştiri ne anunţau revoltaţi că muncim cel mai mult în regiune, iar alţii că suntem cel mai puţin productivi din Europa. Acum intrăm şi mai în detaliu şi vă arătăm o altă latură a situaţiei, care la prima vedere pare incredibilă, dar în urma căreia putem ghici ce parte a economiei româneşti scârţâie şi ce măsuri se impun.

Pentru a avea puncte clare de referinţă, am decis să ne uităm la productivitatea marilor companii de stat care au fost privatizate înainte de declanşarea crizei, iar ceea ce am bănuit s-a adeverit. De exemplu, la combinatul Alro Slatina, în 2003, în primul an de la privatizare, productivitatea în sectorul de aluminiu primar era de 53 de tone/angajat, iar în 2011 acelaşi indicator a ajuns la 138 de tone/angajat, adică mai mult decât dublu în doar opt ani. În sectorul de aluminiu procesat, productivitatea a crescut de peste cinci ori, de la 18 t/angajat la 95 t/angajat, în aceeaşi perioadă. O creştere comparabilă a fost înregistrată şi la producătorul de alumină Alum Tulcea, care doar în trei ani a reuşit să majoreze productivitatea de la 152 t/angajat, în 2009, la 682 t/ angajat, în 2011, conform unui studiu PricewaterhouseCoopers. Producătorul de aluminiu a investit, de la privatizarea din 2002, peste 640 de milioane de dolari, din care 341 de milioane de dolari în tehnologie, pentru creşterea capacităţii de producţie de bunuri cu valoare adăugată mare, şi a făcut investiţii financiare de peste 300 de milioane de dolari.

Investiţii masive în eficienţa en