Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţii în creşterea productivităţii, realizate doar de companiile private

Publicat in Capital, vineri 7 septembrie 2012 ·

Suntem codaşi în Europa la productivitate, dar, dacă ne uităm mai atent, vechile companii de stat preluate de marii investitori au reuşit să mărească acest indicator chiar şi de cinci ori. Şi atunci cine ne trage în jos la acest capitol?

În urmă cu o săptămână, revista Capital a analizat „Cum am ajuns cei mai leneşi europeni“, în situaţia în care unii prezentatori de ştiri ne anunţau revoltaţi că muncim cel mai mult în regiune, iar alţii că suntem cel mai puţin productivi din Europa. Acum intrăm şi mai în detaliu şi vă arătăm o altă latură a situaţiei, care la prima vedere pare incredibilă, dar în urma căreia putem ghici ce parte a economiei româneşti scârţâie şi ce măsuri se impun.

Pentru a avea puncte clare de referinţă, am decis să ne uităm la productivitatea marilor companii de stat care au fost privatizate înainte de declanşarea crizei, iar ceea ce am bănuit s-a adeverit. De exemplu, la combinatul Alro Slatina, în 2003, în primul an de la privatizare, productivitatea în sectorul de aluminiu primar era de 53 de tone/angajat, iar în 2011 acelaşi indicator a ajuns la 138 de tone/angajat, adică mai mult decât dublu în doar opt ani. În sectorul de aluminiu procesat, productivitatea a crescut de peste cinci ori, de la 18 t/angajat la 95 t/angajat, în aceeaşi perioadă. O creştere comparabilă a fost înregistrată şi la producătorul de alumină Alum Tulcea, care doar în trei ani a reuşit să majoreze productivitatea de la 152 t/angajat, în 2009, la 682 t/ angajat, în 2011, conform unui studiu PricewaterhouseCoopers. Producătorul de aluminiu a investit, de la privatizarea din 2002, peste 640 de milioane de dolari, din care 341 de milioane de dolari în tehnologie, pentru creşterea capacităţii de producţie de bunuri cu valoare adăugată mare, şi a făcut investiţii financiare de peste 300 de milioane de dolari.

Investiţii masive în eficienţa en

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 39 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°