Liderul veteranilor de război din Vrancea îşi aminteşte, an de an, de miile de camarazi căzuţi pe front. La 65 de ani de la luptele pentru eliberarea Ardealului, veteranul Nicolae Gh. Zamfir rememorează evenimentele care au stârpit ocupaţia hortistă.
Luna viitoare, generalul în rezervă Nicolae Zamfir va împlini 88 de ani dar păstrează încă vii momentele glorioase din istoria zbuciumată a neamului nostru.
A luptat în cel de-al doilea război mondial din 1942 şi până la terminarea conflagraţiei mondiale, în 1945, atât pe frontul de Răsărit, cât şi pe cel de vest. Pentru ofiţerul focşănean, ziua de 25 octombrie 1944 reprezintă o sărbătoare de suflet şi de cinstire a eroilor care au repus bornele de hotar pe locurile lor fireşti.
Cu lacrimi în colţul ochilor, generalul Zamfir, nu poate uita scenele impresionante de bucurie din ale românilor din localităţile ardelene care i-au primit pe eliberatori în toamna anului 1944. „Pretutindeni trupele noastre au fost întâmpinate cu un entuziasm de nedescris de către populaţie. Pentru mine, ca tânăr locotenent, a fost un semn că românii din acea parte a ţării au dus-o tare greu sub ocupaţie. În 63 de zile de lupte pentru eliberarea Ardealului, divizia pe care o conduceam a pierdut peste 6.500 de suflete, din 10.000 câţi am pornit la luptă”, ne spune cu glasul uşor stins Nicolae Zamfir.
Pe front a plăcălit moartea
„O schijă mi-a rupt mâna în luptele din Cehoslovacia. Am căzut de pe cal, iar o maşină de război a trecut peste mine, fracturându-mi piciorul şi mai multe coaste. Trei zile am stat în comă profundă iar alte 105 sechestrat complet în ghips. Dar am fost puternic şi am rezistat”, povesteşte plin de vervă veteranul vrâncean.
La omagierea de astăzi a ostaşilor români, de la Mausoleul Eroilor din Sud, prilejuită de Ziua Armatei Române, Nicolae Gh. Zamfir a îmbrăcat
