Canadianul David Cronenberg, autor al unor filme care au putut fi vazute in ultima perioada si pe micul ecran (Dead Ringers – ProTV, eXistenZ si M. Butterfly – HBO) este pentru multi – spectatori si critici de film deopotriva – un original incomod. Original – prin continuumul de horror cerebro-visceral instalat, fara menajamente, de creatiile sale. Incomod deoarece, in ciuda oripilarii vexate pe care o provoaca mai tuturor, el este imposibil de aruncat la cosul de gunoi al regizorilor insignifianti. Astfel, Cronenberg a ajuns sa fie perceput in mod obisnuit ca fiind realizatorul unor pelicule stranii si dezgustatoare (sensibilitatea oblige), filmate insa (onestitatea oblige) cu stil.

Originalitatea lui Cronenberg nu poate fi totusi relegata cu usurinta exclusiv la nivelul stilului si nici redusa, prin recursul la explicatii biografiste (agonia indelungata a ambilor sai parinti) la obsesia corpului care imbatrineste. Viziunea lui, reiterata cu variatiuni in toate filmele pe care le-a facut, merge ceva mai departe. Pentru Cronenberg, trupul omenesc, drept loc de intilnire cu realitatea sau de creare a ei, este instabil, lipsit de granite fixe si, de aceea, predispus la permanente metamorfoze si contaminari, volatil pina la pierderea identitatii, aflat intr-un permanent proces de re-formare. Ideea poate ca nu suna prea inedit sau prea radical pentru cei familiarizati, de exemplu, cu orientarile din gender studies (care, de altfel, si-au apropiat filmele canadianului), dar pentru un cineast aduce provocarea punerii ei in practica. In Videodrome si remake-ul dupa The Fly, filme care l-au plasat undeva intre mainstream si underground, David Cronenberg a mizat pe variante de hibrizi intre oameni-obiecte si oameni-animale. Suprarealismul unor atari imagini ale corpului omenesc s-au molcomit in peliculele urmatoare, precum Dead Ringers si M. Butterfly, cedind in