Săptămâna trecută a fost scoasă la iveală o altă dimensiune a relaţiei noastre cu Moscova. Ruşii s-au supărat că România a ridicat problema restituirii tezaurului românesc trimis în Rusia în decembrie 1916.
Şi mai supăraţi au fost ruşii pe faptul că reprezentanţi ai partidelor coaliţiei de guvernare de la Chişinău, Valeriu Ghileţchi (PLDM), Liliana Palihovici (PLDM) şi Ana Guţu (PL), au susţinut revendicarea parlamentarilor români Viorel Badea (PDL), Cezar Preda (PDL) şi Tudor Panţâru (PSD). Mai mult, liderul PCRM Vladimir Voronin a întrebat ironic ce cotă li s-a promis acestora din aurul românesc, insinuând astfel că cei trei deputaţi moldoveni ar fi „trădat" astfel interesele Republicii Moldova. Opinia lui Voronin este în consonanţă cu cea exprimată de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, care a afirmat că România „răscoleşte" inutil trecutul pe o problemă care nu este de actualitate.
Dincolo de aceste insinuări politice, subiectul returnării tezaurului românesc - o parte infimă a căruia a fost returnată de Hruşciov în anii '50 - face parte dintr-o chestiune mai largă care priveşte Europa, pe de-o parte, şi Rusia, pe de alta. Cu alte cuvinte, este o problemă între Europa şi Rusia. De exemplu, Bulgaria, un aliat istoric al Rusiei de altfel, a cerut şi ea restituirea unor fonduri arhivistice confiscate de Moscova.
Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, deşi nu a inclus o menţiune specială cu privire la tezaurul românesc, a stipulat obligaţia Rusiei de a returna bunuri culturale şi alte proprietăţi confiscate de la state membre ale Consiliului Europei. Din acest punct de vedere, s-a înregistrat o victorie simbolică a delegaţiei române la CE, susţinută de cea a Republicii Moldova şi a altor state europene. Chişinăul a susţinut astfel nu numai poziţia României, dar şi cea europeană în ansamblu.
Ceea c
