În urmă cu şapte-opt ani locuiam în Italia. Pe unul dintre pereţii din casa familiei gazdă era un tablou care îmi atrăgea atenţia ca un magnet.
Era o imagine veche, de epocă. O cursă de cicilism, în alb-negru. În prim-plan doi sportivi aflaţi, probabil, în fruntea cursei. Amîndoi sînt obosiţi. Primul avea un bidon de apă în mînă şi încerca să i-l paseze celui de-al doilea, care se afla imediat în spatele său. Sau poate că era invers. Cel din spatele său îi pasa bidonul celui din faţă.
Nu îmi amintesc numele cicliştilor, anul, competiţia sau numele fotografului. Dar, deşi anii au trecut, acea imagine încă mai străluceşte puternic în memoria mea.
Am aflat mai tîrziu că acea imagine este, probabil, una dintre cele mai frumoase din lume şi reprezintă spiritul fair-play-ului. O imagine pe care fiecare italian se simte mîndru să o afişeze la loc de cinste în casa lui. Un simbol al unei societăţi mult mai moderne ca a noastre care are valori şi principii pe care noi nici nu le realizăm.
De fapt, imaginea este şi astăzi un mister. Nu se ştie cine pe cine a vrut să ajute în acel moment. Dacă primul ciclist i-a întins provizia sa de apă celui din spate sau invers. Dar asta nici nu prea contează. Important rămîne gestul de fair-play şi solidaritate.
Ieri mi-a fost dat să retrăiesc din nou acest sentiment. La un meci de tenis. O finală de Australian Open. 5 ore şi 53 de minute de joc neîntrerupt. Muncă, sudoare, joc, spectacol, break-uri, seturi, oboseală, dureri musculare. Însă momentul cel mai frumos a avut loc la sfîrşit, la fel ca într-un frumos film cu happy-end. Nadal şi Djokovici stau obosiţi pe o bancă aşteptînd festivitatea de premiere. Într-un gest de sportivitate şi fair-play, sîrbul îi oferă spaniolului un bidon de apă. O imagine care sunt convins că va rămîne în istorie la fel ca imaginea celor doi ciclişti.
*Click pe foto p
