Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raiffeisen, descalificată din cursă

Publicat in Adevarul, miercuri 26 iulie 2006 ·

Raiffeisen Zentralbank, unul dintre cei trei peţitori ai CEC, a părăsit ieri cursa, chiar dacă în această etapă era dată drept favorită în competiţia pentru preluarea pachetului majoritar Raiffeisen Zentralbank, unul dintre cei trei peţitori ai CEC, a părăsit ieri cursa, chiar dacă în această etapă era dată drept favorită în competiţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni de 69,9%. În cursă au mai rămas National Bank of Greece şi OTP Bank din Ungaria, ofertele lor fiind catalogate drept "acceptabile" de către şeful comisiei de privatizare, Sebastian Vlădescu. Se pare că o singură ofertă depăşeşte 500 milioane de euro, situaţie anticipată deja atât de către banca de investiţii Merrill Lynch, cât şi de premierul Tăriceanu, care ne îndemna săptămâna trecută să nu comparăm BCR cu CEC. "Sumele nu vor fi făcute publice, ofertele au fost sigilate şi secretizate. Cu aceste bănci vom începe marţi, 1 august, negocierile pentru forma finală a contractului. În jurul datei de 23 august, aceste negocieri vor lua sfârşit, urmând ca la finele lunii să avem ofertele finale", a declarat, ieri, Sebastian Vlădescu. Pe 31 august, cele două bănci vor depune ofertele finale îmbunătăţite, pe baza cărora va fi ales câştigătorul, preţul oferit fiind decisiv pentru alegerea cumpărătorului. Guvernul şi-a rezervat posibilitatea întreruperii procesului de privatizare, în cazul în care preţul nu este la nivelul aşteptat. În ultima etapă, a ofertelor financiare angajante îmbunătăţite, investitorii vor avea posibilitatea să depună oferte prin care maximizează preţul de vânzare. Contravaloarea a 9,9% din pachetul scos la vânzare va fi transferată Fondului Proprietatea, alte 5% din acţiuni urmând să fie vândute foştilor şi actualilor angajaţi ai CEC. Restul de acţiuni până la 100% va fi tranzacţionat pe piaţa de capital. Valoarea contabilă a CEC a fost estimată în 2004, potrivit preşedint

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 53 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 39 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°