Virtuţile terapeutice ale ciupercilor, fie ele cultivate sau sălbatice, sunt incontestabile, spun specialiştii în nutriţie. Dar nu totul este bun la ciuperci, acestea fiind extrem de sensibile la poluare, arată studiile.

Ghebe, râşcovi, hribi, dar şi champignon, pleurotus sau shiitake – toate fac parte din cea mai complexă categorie de alimente, la limita dintre regnul animal şi cel vegetal, care oferă o multitudine de substanţe nutritive.

Totuşi, mare parte dintre sortimentele care se găsesc pe piaţă, mai ales în afara sezonului, sunt importate din ţări asiatice, cum este China. De exemplu, 70% din ciupercile aşa-zise de Paris nu mai au nimic franţuzesc în afară de nume, ele provin din China, potrivit publicaţiei franceze „Sciences et Avenir“. Aceasta pentru că Orientul Îndepărtat este imperiul ciupercilor, iar unele specii crescute aici, cum este shiitake, reprezintă capul de listă al terapiilor tradiţionale orientale.

Ce sunt, de fapt, ciupercile?

Ciupercile conţin atât celuloză şi lignină, substanţe caracteristice lumii vegetale, cât şi chitină, o moleculă derivată din glucoză, care alcătuieşte cochiliile crustaceelor sau învelişul insectelor. Ba, mai mult, ele au în compoziţie şi glicogen, care nu se regăseşte în regnul vegetal decât în alge.

Ciupercile conţin 80-90% apă şi au foarte puţine calorii – în jur de 30 de kilocalorii la 100 de grame. Glucidele asimilabile şi grăsimile reprezintă mai puţin de 2% din valoarea calorică totală a ciupercilor, aceasta fiind datorată mai ales proteinelor. De fapt, conţinutul ciupercilor în proteine îl depăşeşte pe cel al majorităţii leguminoaselor (fasole, mazăre, soia, linte etc.) – 2,1-3,3%, în cazul ciupercilor, faţă de 1, maximum 2% în cazul leguminoaselor.

Deşi sunt surse importante de proteine, ciupercile nu pot înlocui carnea, fiindcă aminoacizii din compoziţia lor sunt diferiţi de