Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solicitare adresată PE de înlocuire a termenului "rom" cu cel de "ţigan"

Publicat in Romania Libera, miercuri 29 septembrie 2010 ·

Parlamentul European ar putea decide înlocuirea termenului de "rom" cu cel de "ţigan", la propunerea europarlamentarului Sebastian Bodu. Acesta a depus o moţiune de rezoluţie care, dacă va trece de votul legislativului european, va ajunge pe masa Comisiei Europene. Înlocuirea termenului de rom este justificată de europarlamentarul român prin confuzia pe care cuvântul respectiv o creează, acesta făcând trimitere atât la poporul român cât şi la locuitorii oraşului Roma.

În textul moţiunii de rezoluţie, Sebastian Bodu spune că această confuzie este regretabilă atât pentru români, pentru locuitorii Romei dar şi pentru reprezentanţii unei minorităţi numeroase a Europei, a căror identitate se pierde.

"Avem în Europa chiar şi un stat care doreşte să îşi schimbe numele doar pentru a îndeplini nişte criterii, şi aici mă refer la Macedonia. Consider că este important ca toată această confuzie între român, rom şi roman să înceteze pentru că nimeni nu are nici un avantaj de pe urma ei. La urma urmei, sunt asociaţii ale celor care acum se numesc romi care solicită revenirea la numele de ţigan. Aşadar, sper că Uniunea Europeană va înlocui termenul de rom cu cel de ţigan în toate actele oficiale. De la bun început impunerea termenului de rom a fost o greşeală pe care acum trebuie să o reparăm", a declarat Sebastian Bodu, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Europarlamentarul român spune că avea în plan înaintarea acestei propuneri de rezoluţie încă dinainte de izbucnirea scandalului legat de repatrierile din Franţa. "Este oarecum o coincidenţă faptul că vin cu această propunere acum. Pentru că îmi era clar de mult timp că reinstaurarea termenului de ţigan trebuie făcută. Dar în acest context devine cu atât mai importantă", a declarat Sebastian Bodu. Parlamentul European ar putea decide înlocuirea termenului de "rom" cu cel de "ţigan", la propune

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 28 minute
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 58 minute
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Gandul acum 31 minute
Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat e

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 2 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°