Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dramă la echipa națională de fotbal de sală

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 ianuarie 2011 ·

Astăzi a avut loc cel de al doilea meci al selelecționatei Moldovei de futsal din cadrul primei etape preliminare a Campionatului European-2012.

După victoria obținută, ieri, pe Arena Celal Atik din Izmir, în disputa cu selecționata Elveției (4-3), jucătorii noștri nu au putut repeta acel joc splendid și în disputa cu formația Muntenegrului, jucată în după amiaza acestei zile, pe același teren.

Citește aici amănunte de la partida cu Elveția

Turcia a obținut o victorie mai categorică în prima zi a competiției

Fotbaliștii antrenați de tehnicianul Vladimir Vusatâi au avut câteva ocazii bune de a marca la începutul meciului, însă echipa din Balcani ne-a taxat deja în minutul 4 al întâlnirii. Zoran Barovic a înscris pentru 1-0. "Tricolorii" s-au aruncat în atac dar adversara s-a cantonat în apărare și egalarea s-a transformat într-un obiectiv mai greu de realizat. Și totuși, la vestiare echipele au plecat cu un scor egal pe tabela de marcaj. Cu 40 de secunde până la finalul primului mitan, "veteranul" Vasile Arlet a marcat pentru selecționata Moldovei.

Debutul mitanului secund din nou ne-a prins nepregătiți. Căpitanul muntenegrenilor, Nikola Perovic l-a impus pe portarul nostru Nicolae Neagu să scoată din nou balonul din plasă. Bucuria adversarilor nu a durat nici două minute și Andrei Vicolaș a egalat din nou scorul. În continuare meciul s-a jucat pe contre, iar în minutul 28, Zoran Barovic și-a perfectat o dublă, aducându-și din nou echipa în avantaj.

Pe final de meci moldovenii și-au creat o imensitate de ocazii dar scorul de 2-3 nu s-a mai modificat până la fluierul de final al arbitrului slovac Marian Gal.

Înfrângerea suferită în fața grupării Muntenegrului reduce semnificativ șansele la calificare ale echipei noastre, însă o victorie în ultimul meci ne poate duce în etapa a doua preliminară. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 42 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°