Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă şefi din IPJ Olt, sancţionaţi de superiorii de la IGPR

Publicat in Adevarul, joi 10 ianuarie 2013 ·

Nu mai puţin de nouă şefi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au fost găsiţi vinovaţi de diverse abateri, mai mari sau mai mici, în urma verificărilor derulate anul trecut, între 20 noiembrie – 6 decembrie, de Corpul de Control al Ministerului de Interne. În mod paradoxal, cel care a sesizat neregulile din IPJ Olt, Valentin Popa de la Poliţia Balş, este acuzat că a stricat imaginea instituţiei prin dezvăluirile făcute în presă.

Adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestorul Viorel Vasile, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, rezultatele verificărilor efectuate în perioada 20 noiembrie – 6 decembrie la IPJ Olt. Reprezentantul IGPR a afirmat că s-a decis sesizarea Consiliului de Disciplină al instituţiei pentru analizarea abaterillor disciplinare constatate cu ocazia controlului de la Olt şi luarea de sancţiuni.

Au fost propuşi spre a fi sancţionaţi şeful Poliţiei oraşului Balş, comisar-şef Ion Şotea, şeful Serviciului Rutier, comisar-şef Ilie Roşu, şeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, comisar-şef Viorel Radu, şeful Serviciului Investigarea Fraudelor, comisar-şef Cristian Voiculescu, precum şi cei doi şefi de birou din cadrul acestui serviciu, comisarii Mihai Pârvu şi Marian Vişoiu.

Alţi doi şefi din IPJ Olt, respectiv comisar-şef Florentin Diaconu, diriguitorul Serviciului Ordine Publică, şi comisar-şef Vasile Cincă, şeful Serviciului Resurse Umane, s-au ales cu… mustrări.

Nu în ultimul rând, comisarul-şef Nicolae Băduică, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Olt, a primit… o atenţionare.

Conducerea IPJ Olt, desfiinţată

Reprezentanţii IGPR au precizat că fostul comandant al IPJ Olt, Ion Voicu, şi adjunctul acestuia, Valerian Iliescu, vor fi cercetaţi disciplinar după ce se vor întoarce din concediile medicale în care se află de la începutul acestei săptămâni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 36 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 38 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°