CHEIA CREŞTINISMULUI ● Iertarea – Zile duhovniceşti la Mănăstirea Pasărea
Sute de oameni din toate colţurile ţării au petrecut în acest an Sărbătorile de Paşte la Mănăstirea Pasărea. Locaşul monahal s-a pregătit cum se cuvine pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii.
CHEIA CREŞTINISMULUI ● Iertarea – Zile duhovniceşti la Mănăstirea Pasărea
Sute de oameni din toate colţurile ţării au petrecut în acest an Sărbătorile de Paşte la Mănăstirea Pasărea. Locaşul monahal s-a pregătit cum se cuvine pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii.
Din Bucureşti pînă la Mănăstirea Pasărea sînt mai puţin de 20 de kilometri şi, în mod normal, îi parcurgi în cîteva zeci de minute. Noi am făcut peste trei ore de la Casa Presei la ieşirea spre Pantelimon, trei ore de excursie printre participanţii la trafic încălziţi de soarele care triumfa pe cerul Vinerei Mari, unii uşor abţiguiţi de la o "împărtăşanie" vremelnică, alţii, alergători de cursă lungă pentru a-şi umple coşurile sau sacoşele. Din mizeria unei capitale europene nimerim pe un drum cu hîrtoape, totuşi plin de farmec, străjuit de copaci de o parte şi de alta. Trecem pe lîngă case mici, vechi, unele din chirpici, altele mari, imense. Un conac părăsit parcă prea devreme de stăpînii lui este ocrotitor de scurtă vreme pentru o şatră de ţigani, care are căruţele adunate în spatele lui. E părăginit, dar are totuşi proprietar. Şi, culmea, e de vînzare. Un telefon, cîteva sute de mii sau chiar milioane de euro şi poţi deveni fericitul posesor al unui conac în paragină.
TOLERANŢĂ. Mănăstirea Pasărea ne apare măreaţă, zveltă, aidoma unei mirese a văzduhului. Intrăm în curtea mănăstirii. Un bon de parcare, 1 leu. Nu avem mărunt, dăm la întoarcere. Fetiţa mea se răsfaţă, ca orice copil băgat mai mult în seamă. Din spate se aude o voce tunătoare, pe care Snagovu