Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valoarea tranzacţiilor la Bursa de Valori Bucureşti a scăzut cu 25%

Publicat in Adevarul, marți 18 septembrie 2007 ·

Schimburile perfectate au cumulat 6,8 milioane €, la un volum de 37,3 milioane de acţiuni Prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii a marcat noi deprecieri ale indicilor. Fără

Schimburile perfectate au cumulat 6,8 milioane €, la un volum de 37,3 milioane de acţiuni

Prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii a marcat noi deprecieri ale indicilor. Fără să depăşească un punct procentual, scăderile au avut loc pe o lichiditate în scădere.

Indicele compozit al Bursei a pierdut, ieri, 0,13%, în timp ce indicele BET, care monitorizează evoluţia celor mai lichide acţiuni, a înregistrat o evoluţie nesemnificativă, de +0,01%. "Lichiditatea pe Bursa de la Bucureşti a fost foarte scăzută, totalizând doar 9,65 milioane de euro, din care piaţa Rasdaq a reprezentat 2,76 milioane de euro.

Se pare că investitorii se află în expectativă, aşteptând cu interes decizia Federal Reserve, ce ar putea relansa creşterile pe bursele internaţionale", a declarat, pentru NewsIn, Mihai Frunză, broker la Vanguard Bucureşti.

Acţiunile SIF au pierdut 0,66%

Societăţile de investiţii financiare au scăzut uşor, indicele BET-FI înregistrând o depreciere cu 0,66%. Tranzacţiile din acest segment de piaţă au totalizat 8,25 milioane de lei, reprezentând aproximativ 35% din rulajul total al pieţei.

Cea mai mare scădere, de 2,25%, a afectat cursul titlurilor SIF Moldova (SIF2).

Ultima tranzacţie cu acţiuni SIF2 a fost perfectată, ieri, la preţul de 3,4700 lei/titlu. Pe prima poziţie a lichidităţii s-a plasat SIF Oltenia (SIF5), cu 3,06 milioane de lei, urmate de acţiunile SIF Moldova (SIF2), cu tranzacţii în valoare de 2,67 milioane de lei. Titlurile SIF5 s-au depreciat cu 1,15%, ajungând la 4,3000 lei/titlu.

Acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au pierdut 0,80%, de la 3,7300 lei/titlu la 3,70 lei/titlu, în timp ce titlurile SIF Transilvania (SIF

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 14 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 51 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 57 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 43 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 40 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°