Sugestia făcută de preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, ca străinii care au pierdut mai mult de 3 milioane de euro după ce conturile lor de peste 100.000 de euro au fost reduse forţat cu cel puţin 40% (în realitate, pierderea este undeva în jur de 60%) reprezintă încă o bombă pusă, nonşalant, la temelia structurilor europene şi aşa greu încercate de actuala criză.
O noutate absolută? Nu, fiindcă trocul “bani contra cetăţenie” nu este un principiu nou în Cipru: şi până acum, dacă aveai o investiţe de cel puţin 15 milioane de euro, deveneai eligibil pentru cetăţenie. De data aceasta însă, se promite cu mult mai mult, adică o modificare şi simplificare a reglementărilor privind cetăţenia, fiind necesar:
1. Să fi pierdut minimum 3 milioane de euro în urma măsurii recente privind băncile
2. Să investeşti 3 milioane de euro şi, în cazul care deja făcuseră investiţia de 15 milioane, deblocarea accesului la banii respectivi.
Undei-i problema? Mai ţineţi minte declaraţiile europene, care de care mai ritoase şi ferme, că mecanismul acceptat pentru rezolvarea crizei cipriote, adică naţionalizarea unei părţi din conturile personale de peste 100.000 de euro, nu reprezenta decât o soluţie cu caracter excepţional, unic, irepetabil? Dacă mai ţineţi minte acest lucru, atunci vă aduceţi aminte şi că nu au trecut două săptămâni până când, la nivelul Comisiei Europene, mai ântâi discret pe la colţuri, apoi în mod official, s-a admis faptul că se află în pregătire o directive europeană care transformă soluţia naţionalizării cipriote în formula europeană de acţiune în momente de criză?
Întrebarea este dacă acest mecanism va fi utilizat şi de alte ţări membre UE pentru a-şi umple visteriile printr-o acţiune în forţă, atunci propunerea cipriotă privind oferta de cetăţenie cu rabat va devein şi ea un model european? Dacă da, care vor fi consecinţele?
