Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident în lanţ în Alba. 40 de maşini s-au ciocnit pe segmentul de autostradă inaugurat în urmă trei zile

Publicat in Romania Libera, duminică 22 decembrie 2013 ·

Un carambol în care au fost implicate aproximativ 40 de maşini a avut loc duminică dimineaţă în judeţul Alba. Traficul rutier este întrerupt pe autostrada A1, sectorul Sibiu-Orăştie, pe sensul Sebeş - Cunţa. Acest tronson a fost inaugurat abia de trei zile.

Accidentele s-au produs, potrivit poliţiştilor, din cauza faptului că şoferii nu au adaptat viteza la carosabilul alunecos şi nu au păstrat o distanţă corespunzătoare în mers, între autovehicule

Patru persoane au fost transportate la spital, după ce au fost rănite. Ina dintre acestea, descarcerată, este în stare gravă, iar celelalte are fracturi.

"Traficul este întrerupt pe autostrada A1. De altfle, pentru judeţul Alba este valabilă o avertizare nowcasting referitoare la ceaţă şi depunere de chiciură. Recomandăm reducerea vitezei pe carosabilul umed. Coloane nu mai sunt, pentru că traficul a fost deviat, dar sunt maşinile implicate în carambol. Acestea vor fi trimise înapoi, prin Sebeş. Atunci se va acţiona şi cu material antiderapant şi circulaţia va fi reluată. Este singura situaţie de acest gen dar nu ne-au fost semnalate situaţii deosebite. Accidentul acesta s-a produs din cauza carosabilului alunecos", a declarat Paul Ulieru, reprezentant centrul Infotrafic, la Antena 3.

Poliţia Rutieră a deviat circulaţia prin municipiul Sebeş, pe DN1 şi DN7 (pe vechea rută).

"Se pare că această ceaţă va putea persista chiar şi după prânz deci este posibil să prelungim avertizările, dar, odată cu venirea nopţii, problemele vor fi mai severe. Este adevărat, în N-E pot apărea precipitaţii, dar până atunci, vor fi probleme", a explicat Mihai Timu, meteorolog ANM.

Un carambol în care au fost implicate aproximativ 40 de maşini a avut loc duminică dimineaţă în judeţul Alba. Traficul rutier este întrerupt pe autostrada A1, sectorul Sibiu-Orăştie, pe sensul Sebeş - Cunţa. Acest tronson a fost

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Două noi filme vor fi lansate în cadrul francizei „The Lord of the Rings”

Adevarul acum 14 minute
Un nou film din seria „The Lord of the Rings” („Stăpânul Inelelor"), una dintre cele mai importante francize cinematografice din toate timpurile, este programat să fie lansat în cinematografe în anul 2026, informează Reuters.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 10 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 20 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°