Hrana era aproape inexistentă în lagărul de concentrare nazist de la Auschwitz dar munca nu se oprea niciodată. Morris Kornberg este unul dintre milioanele de evrei care au trudit în fiecare zi, în întuneric, în minele de cărbuni şi printre puţinii care au supravieţuit Holocaustului. Acum trăieşte lângă Washington şi la cei 91 de ani ai săi nu ştie nici acum de ce nu s-a sinucis. Kornberg a fost ultimul copil al unei familli de evrei din Polonia. Tatăl lui avea o afacere cu fier şi când Germania a invadat Polonia în 1939, familiei i s-a ordonat să furnizeze metal armatei.
În 1941 a fost arestat, bătut până a leşinat, a fost trezit cu apă rece ca gheaţa şi bătut din nou. Apoi a fost trimis la Auschwitz şi nu a mai auzit niciodată de familia lui.
Kornberg a fost printre primii evrei care au ajuns în lagărul de concentrare şi a primit ordin să umple golurile subterane lăsate de extracţia cărbunelui pentru a preveni prăbuşirea minelor. Deţinuţii evrei aveau o singură zi liberă pe lună.
În ciuda vârstei înaintate, corpul lui Korneberg arată acum puţine semne ale muncii pe care a îndurat-o. Are în jur de 70 de kilograme, îşi găteşte singur şi urcă scările cu uşurinţă. Nu are probleme cu auzul şi are peste tot prin casă maldăre de cărţi pe care le citeşte. Când îţi strânge mâna la salut, are forţa unui bărbat de 40 de ani.
" Nu am luptat pentru supravieţuire. Dar am reuşit ", a zis Kornberg.
Slăbise până aproape de 30 de kilograme. Ce era mai rău este că înfometarea nu i-a luat vlaga ci şi dorinţa de a trăi. "La Auschwitz am renunţat", povesteşte acum Morris Kornberg (91 de ani), după ce a supravieţuit lagărelor naziste. "Nu mai vroiam să trăiesc. Orice mi-ar fi făcut, vroiam doar să se termine odată " , îşi aminteşte el.
Împreună cu soţia lui Herta (80 de ani), Kornberg trăieş
