Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul militar şi liderii partidelor politice au ajuns la un acord privind formarea unui guvern de uniune naţională în Egipt

Publicat in Gandul, marți 22 noiembrie 2011 ·

Consiliul militar aflat la putere în Egipt şi liderii partidelor politice au ajuns la un acord privind formarea unui guvern de uniune naţională, anunţă Mohamed Seli al-Awwa, un candidat la preşedinţie care a participat la reuniunea de la Cairo, informează AFP.

"S-a ajuns la un acord pentru formarea unui guvern de uniune naţională cu misiunea de realizare a obiectivelor revoluţiei din 25 ianuarie", a explicat Mohamed Selim al-Awwa.

Consiliul militar care conduce Egiptul a acceptat marţi seara demisia Guvernului de la Cairo, analizând posibilitatea numirii lui Mohamed ElBaradei în funcţia de prim-ministru, au anunţat marţi seara surse militare. Fostul director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică ar urma să îl înlocuiască pe premierul în exerciţiu Essam Sharaf, care luni şi-a prezentat demisia.

Numele lui ElBaradei a fost evocat în cursul reuniunii Consiliului Suprem al Forţelor Armate cu liderii partidelor politice. Un alt nume care a fost evocat este cel al lui Abdelmoneim Abul Fotuh, fost membru al mişcării islamiste Fraţii Musulmani.

Consiliul Suprem al Forţelor Armate, aflat la conducere în Egipt din februarie, a acceptat marţi seara demisia actualului Guvern de la Cairo, anunţând că alegerile legislative vor avea loc, cum era prevăzut, începând cu 28 noiembrie, urmând ca până în iunie 2012 să aibă loc şi un scrutin prezidenţial.

Anunţul a fost făcut de mareşalul Hussein Tantaui, şeful Consiliului Suprem al Forţelor Armate, structura militară care conduce Egiptul după înlăturarea fostului preşedinte Hosni Mubarak. Tantaui a dat asigurări că scrutinul parlamentar va începe în 28 noiembrie, aşa cum era prevăzut.

Consiliul militar aflat la putere în Egipt şi liderii partidelor politice au ajuns la un acord privind formarea unui guvern de uniune naţională, anunţă Mohamed Seli al-Awwa, un candidat la preşedinţie care a pa

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 37 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 25 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°