Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violul demonstrativ loveşte din nou

Publicat in Dilema Veche, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Scriam data trecută despre o ecranizare bună după o carte puternică, Moromeţii, unde Stere Gulea a reuşit să-şi impună tonul propriu în faţa discursului lui Marin Preda – şi asta fără să modifice povestea din roman. Întîmplarea a făcut ca săptămîna aceasta să văd, la HBO, o altă ecranizare după o proză remarcabilă: Caravana cinematografică, filmul din 2010 al lui Titus Muntean după nuvela publicată de Ioan Groşan în volumul lui de debut, din 1985.

Cu toate că nu m-a entuziasmat, aşa cum au făcut-o – de-a dreptul – alte texte ale lui Groşan (O sută de ani de zile la Porţile Orientului sau Trenul de noapte), ţin minte că şi Caravana cinematografică mi-a plăcut, atunci cînd am citit-o, acum mai bine de 20 de ani. Deşi era un volum de debut, se vedea deja scriitorul matur şi sclipitor care este Groşan, capabil să-ţi ofere tot felul de fineţuri în proză.

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş Din nefericire, filmul lui Titus Muntean ratează buna alcătuire şi echilibrul nuvelei. Asta pentru că – deşi nu se află la primul film – regizorul a simţit nevoia să apese, adolescentin, mai mult pe pedala de acceleraţie. Toate fineţurile s-au dus pe apa sîmbetei, pentru că Titus Muntean a vrut ceva adrenalină narativă şi astfel a intrat cu bolidul în vitrina cu servicii de porţelan. Şi nu, nu e vorba de un bolid de ultimă generaţie, ci de o amărîtă de Dacie din anii ’90 – e adevărat, tunată. În anii ’90, filmele româneşti erau mai întîi de toate isterice. Se zbiera mult, bătăile şi violurile abundau, gesturile erau smucite şi teatrale, iar comunismul sau efectele lui – arătate permanent cu degetul. Maia Morgenstern îşi scuipa bojocii de-atîtea urlete în Balanţa, Gheorghe Dinică voia să-i dea foc unui tînăr soldat în Război în bucătărie şi tot Dinică îi bătea cuie-n cap Cocăi Bloos în

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 6 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 8 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 6 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

„O afacere încheiată”. Lituania se înarmează, cumpărând tancuri germane Leopard şi sisteme antirachetă IRIS-T

HotNews acum 49 minute
Ministrul lituanian al apărării, Laurynas Kasciunas, a anunțat marți că țara baltică a decis să cumpere tancuri Leopard, fabricate în Germania, şi sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T, cu rază medie de acțiune, informează agenția spaniolă de presă

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 8 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/25°
Iasi
acum

17°
mie.

13°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

15°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°