Gigi Becali a declarat luni, la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă cererea lui de întrerupere a executării pedepsei, că familia sa nu are probleme, are bani să se întreţină, iar el nu doreşte să fie "ipocrit", motivul problemelor familiale invocat în solicitare fiind inexistent.
Gigi Becali a fost adus luni, în jurul orei 10.00, de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă cererea lui de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare, pe care acesta a început să o execute la 20 mai, după condamnarea în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.
La începutul şedinţei de judecată, avocaţii lui Gigi Becali au depus la instanţă mai multe înscrisuri referitoare la situaţia firmelor omului de afaceri, precum şi la situaţia familială a acestuia.
Procurorul prezent la şedinţă a spus că nu este împotriva documentelor depuse, dar a cerut ca avocaţii lui Gigi Becali să precizeze temeiul în baza căruia este făcută acţiunea de întrerupere a executării pedepsei.
În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.
Aceştia au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.
În 4 iunie, Gigi Becali a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă.
Instanţa nu a făcut reindivualizarea şi contopirea pedepselor lui Gigi Becali, astfel că avocaţ