Lipsa de interes a auto-ritatilor locale a trans-format Stadionul "Viito-rul", mandria de odinioara a Scornicestiului, in loc de refugiu pentru saraci. In fostele camere, folosite pe vremuri de fotbalisti in perioada cantonamentelor, locuiesc acum 15 familii. Conditiile de trai sunt extre-me. Camere de 2 pe 2, igrasie, WC-uri improvizate, fara caldura si fara apa curenta. Scornicestiul nu s-a integrat in Uniunea Europeana. Si, cu cat te chinuiesti mai mult sa scurtezi zarea pentru a vedea UE, cu atat realizezi ca nu reprezinta decat o adevarata fata morgana pentru localnici. Ceausescu a devenit o banalitate. Chiar in satul sau. In schimb, visul montarii unei europubele la colt de strada, apa curenta pe cartela si traiul intr-o camaruta la stadion sunt lucrurile pentru care merita sa traiesti.
Pe vremuri, Scornicestiul era un loc de vis. Locul in care s-a nascut primul tovaras al tarii se transformase in tinta ideala pentru pelerinajul discipolilor. Industria a inflorit, iar nivelul de trai al oamenilor de aici era mult peste cel al cetatenilor patriei. Vremurile s-au schimbat. La fel si Scornicestiul. Oamenii sunt tristi, strazile pustii. Totul pare decupat dintr-un peisaj in care blazarea este la ea acasa.
EPOCA DE AUR. La inceputul anilor â80 a inceput constructia unui stadion. Intr-o localitate care, in prezent, numara circa 8.000 de suflete, Gheorghe Barbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceausescu, a vrut sa aiba echipa de fotbal. Zis si facut. A construit o arena de 20.000 de locuri. Una moderna, realizata dupa modelul stadioanelor Albion. La 7 octombrie 1987, stadionul trebuia inaugurat oficial intr-un meci international. Unul amical. Romania urma sa intalneasca Grecia. Pana la urma, jocul s-a disputat la Bucuresti, pe Ghencea. "Aici trebuia sa se mute centrul national de juniori de la Mogosoaia", ne explica mandru un om de-al locului. Pe la echip
