Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce aveţi nume stupide?

Publicat in Adevarul, miercuri 29 mai 2013 ·

”Pentru că tata era beat mort când m-a înscris”, va fi primul nostru răspuns. Evident. Dar nu vreau să mă refer acum la cei pe care-i cheamă Bredpit, Dartanian sau Matrics, Lanterna, Expertiza sau Aditiva (prenume absolut reale, aflate direct de la Evidenţa Populaţiei). M-a pus dracu, zilele trecute, să mă uit pe site-ul campionatului naţional de fotbal. Vă implor, nu mă întrebaţi cum am ajuns acolo, cred că are legătură cu faptul că înghiţisem două algocalmine înainte, îmi crăpa căpăţâna. Aaa, şi cred că are legătură şi cu faptul că am luat cele două algocalmine cu gin tonic, nu cu apă, cum a zis domnu’ doctor, fie-i parafa uşoară. Până acum, am trăit în paradisul Ligii 1, unde Concordia Chiajna era singura echipă care părea că a pierdut un pariu şi trebuie să defileze cu un nume dubios. Din greşeală, mi-a alunecat piciorul şi-am intrat în Liga 2, pe internet. Acolo am găsit echipa Damila Măciuca. Ăăă? Voi visaţi să ajungeţi vreodată îm Liga 1 cu numele ăsta? În Liga 3, diagnosticul e şi mai drastic. Avem echipe ca Young Stars Panciu, Viitorul Axintele, Victoria Chirnogi, Concordia II Chiajna (Mă, ej nebun, tu ştiai că ăştia din Chiajna au două echipe? Nici nu ştiam că au mai mult de 22 de locuitori în Chiajna). Mai sunt CS Vişina Nouă, Autocatania Caransebeş, CS Apă Craiova, Şoimii Pâncota şi mulţi alţii cu care soarta a fost un fel de acid sulfuric. Treaba lor, dacă într-o zi ajung în Champions League (ha, ha, ha), să se descurce. Am avut un iubit în liceu pe care mi l-a furat o fată cu un nume sublim: Adalciza. Multă vreme, am crezut că de-aici mi se trage, că am nume banal. Bă mamă, bă tată, ce-aţi păzit de nu m-aţi botezat Semiramida? Mi-am dat seama că tâmpenia e rentabilă, adică am cunoscut un patron care-şi intitulase firma Cicacica SRL, care câştiga porceşte (de mult). L-am întrebat odată de ce nu i-a zis Cicacicacicacicacicacica S.A., iar el, ciufut şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 31 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 3 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°