Un bărbat din orașul Plopeni a avut parte de experiența vieții după ce, în loc de o partidă de sex ca în filme, a fost jefuit și bătut de un „prieten" al fetelor, cel mai probabil proxenetul acestora.
Bărbatul a venit la Poliție și a povestit cum, anterior episodului, a fost contactat de cele două tinere, pe care le cunoscuse cu o săptămână în urmă, şi care i-au propus să întreţină relaţii sexuale contra unei sume de bani.
Bărbatul a fost de acord, invitându-le în apartament, unde au consumat băuturi alcoolice. Totodată, el le-a dat câte 100 de lei, pentru compania acestora.
După un timp, reclamantul a auzit un ciocănit la uşă, moment în care una dintre tinere a mers şi a deschis, iar în interior a pătruns un bărbat care a început să-l lovească.
Necunoscutul şi fetele au plecat, fără ca actul sexual să se consume, după plecarea lor, reclamantul constatând că din locuinţă i-a dispărut un telefon mobil şi o garnitură de lenjerie pentru pat.
Poliţiştii i-au identificat pe supecţi, pe numele acestora fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, dar şi furt calificat.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!