Ziua Iei Româneşti, sărbătorită pe 24 iunie, de Sânziene, este o ocazie să ne amintim de tradiţiile noastre şi să înţelegem de ce nu avem voie să le abandonăm. A-ţi uita tradiţiile e mai grav decât a-ţi uita istoria, pentru că istoria nu are nici vechimea, nici profunzimea care izvorăşte din tradiţie. Istoria ţine de lumesc şi de raportul cu ceilalţi.

Tradiţia ţine de spiritualitate şi de raportul cu sine şi cu absolutul întruchipat în sufletul unui neam.

Aşadar, de ce avem nevoie de tradiţii? Pentru ca să ne amintim de noi înşine, pentru că să nu ne pierdem într-un no man`s land în care suntem cu toţii la fel pentru că nu mai suntem în niciun fel. Această tendinţă procustiană a asimilării tuturor modernilor şi a ajustării lor pe acelaşi calapod este pericolul căruia i se opune tradiţia.

Dincolo însă de rolul ei de prezervare a indentităţii, tradiţia dă seama de bine, adevăr şi frumos, virtuţile clasice fără de care existenţa noastră nu mai denotă umanitate. Binele conservat prin tradiţie este cel al moralităţii, al distincţiei dintre bine şi rău, mai clare şi mai percutante decât ar putea-o face orice altă învăţătură. Adevărul tradiţiei este, în mod similar, cel descoperit şi dezvoltat prin experienţa neamului şi poate fi regăsit uşor în proverbele populare vechi. Este un adevăr moral, după cum binele descris de tradiţie este unul al adevărului care luptă împotriva minciunii şi a falsităţii. În cele din urmă, tradiţia este cea care păstrează frumosul autentic, aşa cum îl găsim în ia românească.

Spre deosebire de modă, portul românesc nu îmbrăca doar trupul, ci şi sufletul.

Ce haină modernă se compară cu firul cusut de mână şi ornat cu drag şi suflet în portul tradiţional? Spre deosebire de modă, portul românesc nu îmbrăca doar trupul, ci şi sufletul. De aceea se purtau haine noi de Paşti şi de Crăciun, pentru a sărbători înnoirea lăuntr