Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UN MILION de euro! Aceasta e datoria pe care o are de recuperat primăria Timișoara

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 februarie 2013 ·

Un milion de euro din chirii neachitate. Atât are de recuperat municipalitatea de pe Bega de la cetățeni și companii. La opt luni de mandat primarul orașului caută soluții pentru încasarea banilor. El vrea să înființeze posturi de recuperatori. Sursa: Adi Pîclișan

Potrivit primarului Nicolae Robu administrația locală are de recuperat o datorie de 45,5 milioane de lei, de la diverse persoane fizice sau juridice care au închiriat sau concesionat terenuri, locuințe ori spații comerciale. Unele datorii au o vechime de aproape un deceniu.

Cea mai mare datorie, de 15,5 milioane de lei, o are firma care a concesionat cel mai mare cimitir din Timișoara, cel de pe Calea Șagului.

Deși afacerile cu morţi sunt unele dintre cele mai profitabile, SC Consimpex SRL a devenit cel mai mare datornic pe care îl are municipalitatea, neplătindu-și concesiunea de 9 ani. Nelu Bologea, administratorul companiei, a preluat cimitirul în 2004, în baza unui contract semnat cu administrația Ciuhandu. Deja în 2005 municipalitatea a cerut în instanţă rezilierea contractului, pentru că firma lui Bologea nu și-a plătit obligațiile. Procesul nu s-a încheiat. Mai mult decât atât, fără a avea autorizație, Bologea a constuit propria casă de pompe funebre, la intrarea principal în cimitir.

Robu caută 5 recuperatori de datorii

Primarul Nicolae Robu spune că a găsit soluția pentru problemă. “Trecem la execuţii. Aş vrea să şi ocupăm nişte poziţii în noua organigramă, poziţii de executori la Direcţia Financiară, poziţii care ne-ar costa ceva cu salariile, dar care ar trebui să aducă zeci de milioane lei pe an. Până în cinci persoane”, a declarat edilul.

Cel mai mare datorinic, susține că are datorie numai jumătate din suma amintită de primar. ”Suma despre care vorbeşte primarul este mult mai mică. În realitate, trebuie să achit 700.000 de lei. Domnul primar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°