Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Educaţiei, aşteptat la Slatina să prezinte noua lege „de nota 10”

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

Slatina reprezintă următoarea „oprire” a reprezentanţilor Ministerului Educaţiei în cadrul campaniei naţionale „Tu faci legea de nota 10 (zece)”. Noua lege va fi explicată de către specialişti cadrelor didactice din Olt, părinţilor şi elevilor.

„Campania se va derula mâine, începând cu ora 12,00, la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina. Este aşteptat ministrul Daniel Funeriu sau, dacă acesta nu va putea să ajungă, secretarul de stat Oana Badea. Fiecare participant, profesor, părinte sau elev, va primi câte o broşură specifică, în care se explică modificările aduse de noua Lege a Educaţiei”, declară inspectorul şcolar Gabriela Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt.

Campania „Tu faci legea de nota 10 (zece)” se derulează la nivel naţional în perioada 14 martie- 15 aprilie. Participanţii primesc broşuri de informare. În broşura „Dascălii fac legea de nota 10 (zece)"- sunt prezentate în rezumat articolele care vizează cariera profesorilor. Broşura "Părinţii fac legea de nota 10 (zece)", explică acestora amănunte despre clasa pregătitoare şi trecerea clasei a IX-a de gimnaziu, structura evaluărilor şi examenelor. "Copilul tău împlineşte 6 ani până la sfârşitul anului 2012? Va fi înscris în clasa pregătitoare. Programul se va desfăşura în spaţiul şcolar aflat cât mai aproape de casa lui. Copilul tău începe clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012? Va urma şi clasa a IX-a în aceeaşi şcoală. Dacă nu eşti mulţumit de grădiniţa sau şcoala în care învaţă copilul tău, poţi să îl muţi la altă şcoală sau grădiniţă. Finanţarea studiilor îl va urma, indiferent dacă va merge la o unitate de învăţământ de stat sau particular", se explică în broşură.

În broşura "Elevii fac legea de nota 10 (zece)", elevii sunt îndemnaţi să participe la elaborarea statutului elevului, li se spune că reprezentantul lor este observator în Consi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 42 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 25 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 53 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°