Fundaşul lui Palermo speră să îi ia faţa fostului său coleg de la naţională şi să câştige finala Cupei, de azi, (ora 21.45, în direct la DigiSport), împotriva lui Inter. Departe de casă, la Palermo, Dorin Goian pare că nu s-a schimbat deloc faţă de perioada în care evolua în România, la Steaua, şi ajungea în semifinala Cupei UEFA.
În sezonul care se va încheia odată cu ultimul act al Cupei Italiei, Dorin Goian a reuşit, în sfârşit, să smulgă laudele peninsularilor. De ce atât de târziu? „E foarte greu să te impui aici. Concurenţa e mult mai acerbă decât în România. Dar nu m-am gândit niciodată să plec, să renunţ. Nu sunt genul. Mi-am spus tot timpul că pot să reuşesc", a lămurit situaţia fundaşul naţionalei.
Acum, „Goe" este în faţa primului său trofeu în Italia, în meciul pe care îl va disputa împotriva prietenului său, Cristi Chivu. „Nu am emoţii, e plăcut să joci o finală. Normal, dacă am ajuns aici, ne dorim să o câştigăm. Inter a avut un sezon în care n-a luat nimic, asta după ce anul trecut a cucerit toate trofeele. În plus, odată cu venirea lui Leonardo, echipa joacă tot mai bine. Oricum, Cristi e sătul de trofee, a tot luat. Acum, e rândul meu, să-mi lase şi mie Cupa", a glumit internaţionalul român.
Retragerea lui Chivu? „Nu pot să o comentez, nu e problema mea. Nu poate nimeni să-i schimbe decizia, eu îl ştiu, e un tip hotărât. Dacă a zis că se retrage, atunci sigur nu va mai juca pentru naţională. Păcat, aveam nevoie de el, dar ştie mai bine ce are de făcut. Îi vom simţi lipsa şi ne va afecta absenţa lui", a punctat Goian.
„Batem Bosnia şi fără Chivu"
Chiar şi aşa, „Goliat", după cum a fost poreclit de peninsulari, are încredere în colegii săi de la echipa naţională. „Eu sunt sigur că putem bate Bosnia şi fără Chivu. Avem o echipă valoroasă. În schimb, de calificare putem să vorbim doar dacă legăm şi noi trei victorii",